NEAMŢ: Toate posturile de la Inspectorat scoase la concurs!

Inspectorat Scolar01Se anunță o perioadă fierbine la Inspectoratul Școlar Neamț: toate posturile de inspector școlari au fost scoase la concurs! Toți inspectorii școlari din Neamț au aflat, printr-o înștiințare trimisă de oficialii Ministerul Educației, că va urma o confruntare pentru a le putea ocupa în continuare. Potrivit unui anunț al IȘJ Neamț, concursurile pentru cele 35 de posturi libere (unele cu jumătate de normă – n.r.) vor avea loc în perioada 20 mai – 5 iunie, iar depunerea dosarelor se va face la sediul IȘJ Neamț în perioada 27-30 aprilie și în 4 mai.  Metodologia de concurs și actele necesare pentru dosarul de înscriere au fost postate pe site-ul inspectoratului. Reamintim că și locurile inspectorilor școlari generali adjuncți alături de cel de director la Casa Corpului Didactic Neamț au fost scoase la concurs. Una dintre variantele care circulă se referă la faptul că PSD-ul încearcă să-și conserve posturile de conducere din învățământul nemțean prin concursuri care pot fi controlate, dar și prin selecția celor care se vor înscrie.

(M. Teodorof)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Botoșani. Șapte tineri arestați pentru trafic cu canabis și cristal! Își racolau clienții pe internet.

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, împreună...

Neamț. Urmărit internațional, un dealer de cocaină britanic, a fost depistat la Roman!

Joi,14 mai 2026, în urma activităților operative, polițiștii Direcției...

Neamț. Pedepse cu executare în dosarul Ambulanța doi

Magistrații din cadrul Tribunalului Bacău s-au pronunțat în dosarul...