Protest cu primarul în frunte la Târgu Neamț!

protest tg (3)Mai mulți tineri, de la Asociaţia Inițiativa Tinerilor au protestat, vineri, 17 aprilie, în Parcul Casa Culturii „Ion Creangă!” din Târgu Neamț împotriva măsurii de sistare a circulației trenului pe calea ferată Pașcani-Târgu Neamț. Celor de la Iniţiativa Tinerilor li s-au alăturat și oficiali ai primăriei, precum şi membri de vază ai comunităţii de sub Cetate. În frunte s-a remarcat însuşi primarul Daniel Harpa, căruia i-a stat aproape city-managerul Vasile Apopei, profesorul Romeo Roman și liberalul Mihai Buruiană, singurul consilier local prezent la acţiune. Deşi organizatorii au încercat o promovare a evenimentului, chiar cu câteva zile înainte, în special pe reţelele de socializare, interesul târgnemțenilor pentru acest protest a fost extrem de scăzut, cel puţin prin prisma participării la el. A fost avansat ca motiv faptul că drumul la Iaşi este mult mai comod şi igienic cu microbuzul decât cu „trenul foamei”.

Una peste alta, însă, tinerii şi-au explicat iniţiativa şi, prin vocea preşedintelui Rareș Ravariu, au explicat că urmează să depună şi o petiţie pentru salvarea trenului, act ce va fi transmis celor de la CFR, precum și Guvernului şi Ministerului Transporturilor. Ba chiar şi Primăriei Târgu Neamţ, deşi aceasta a fost prezentă la manifestare prin cel puţin doi capi, respectiv primarul şi city-managerul. „În ultimii ani, Târgu Neamț a devenit un centru turistic de o importanță națională, iar existența gării și a unui parc industrial în proximitatea acesteia sunt resorturi ale revitalizării economiei Ținutului Neamț. Prin prezenta petiție, solicităm Guvernului României, Ministerului Transportului trecerea liniei ferate Pașcani-Târgu Neamț în regim interoperată, similar liniei ferate Bacău-Piatra Neamț, pentru că linia ferată de la noi prezintă următoarele avantaje: este electrificată și implică costuri reduse de tracțiune, are structură de infrastructură, spațiul gării oferă condiții optime pentru călători. Menționăm că există mulți târgnemțeni studenți la Iași și, de asemenea, numeroși navetiști. Inițiatorii acestei petiții sunt cetățenii orașului Târgu Neamț, elevii, studenții, pensionarii, Primăria Târgu Neamț și Consiliul Local”, a spus Rareș Ravariu.

Primarul Daniel Harpa a ținut să precizeze că, la rândul său, a făcut propriile demersuri şi speră la o rezolvare cât mai urgentă: „Am trimis deja un memoriu la Ministerul Transporturilor, dar nici până la ora asta nu am primit un răspuns. Am expus această problemă și Prefecturii, și Guvernului României, și domnului deputat Ionel Arsene și avem garanția că, până la urmă, se va rezolva. Sper că, la nivelul Ministerului Transporturilor, se va găsi o soluție pentru ca trenul Pașcani-Târgu Neamț să-și reînceapă traseul, astfel încât studenții, navetiștii sau turiștii să nu fie afectați”.

Trenurile Regiotrans nu mai au voie să circule din 17 martie 2015 pe calea ferată din România, după ce operatorul feroviar privat a rămas fără licență. Cu licența Regiotrans suspendată, compania nu mai operează pe mai multe rute, printre care și cea de la Pașcani la Târgu Neamț. S-a vehiculat varianta ca, în perioada următoare, cei de la CFR să preia rutele rămase fără trenuri. (C.T. STURZU)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...