NEAMŢ: Centralele termice din şcoli luate la verificat. „Generalul” Stan nu a fost anunţat!

centrala termica 02Verificarea centralelor termice din școli este în curs de finalizare în această perioadă. Cel puțin așa a anunțat prefectul Ioan Vlad Angheluţă: „este în curs de finalizare verificarea centralelor termice pe gaz din unităţile şcolare”. Operaţiunea a fost desfăşurată, într-o perioadă neprecizată, de o „comisie mixtă condusă şi coordonată de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Petrodava”, iar raportul final este aşteptat săptămâna aceasta.

Printre problemele „deja identificate în teritoriu”, prefectul a menţionat:

– „Lipsa documentului care atestă verificarea tehnică a instalaţiei de gaz.”

– „Lipsa documentului care atestă verificarea coşului de fum.”

– „Lipsa certificatului ISCIR al cazanelor, în anumite cazuri expirat”.

Ca o concluzie preliminară, Angheluţă a subliniat că „în cadrul acestui control, nu au fost identificate situaţii grave care să indice faptul că siguranţa copiilor a fost pusă în pericol”. Dacă era informat corect, nefiind obligatoriu să aibă cunoştinţe de specialitate, ar fi aflat că exact problemele descrise pun în pericol siguranţa copiilor, pe lângă cea a instalaţiilor.

Pe partea şcolilor, surpriza este desăvârşită. Profesorul Viorel Stan, şeful Inspectoratului Şcolar al judeţului, a replicat sec: „Nu ştiu nimic. Nu m-au informat, nici directorii şcolilor, nici ISU”. Şi e vorba de 91 de grădiniţe, şcoli şi licee, din care 95% au fost verificate, potrivit comunicatului de presă difuzat ulterior de Cancelaria Prefectului. Andrei Grancea, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, nu a răspuns la telefon în timp util. (V. COSMA)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

Cursa Copiilor la Piatra Neamț. Cei mai mici cicliști intră în atmosfera Turului României

Piața Ștefan cel Mare din Piatra Neamț va fi,...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Cutremur cu magnitudine de 4,1 în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 a avut loc,...

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...