CAS NEAMŢ: „De la 1 mai, se vor deconta doar serviciile medicale reale”

card sanatate 02Cu aproximativ o lună și jumătate înainte să devină obligatorii, cardurile de sănătate au fost astăzi, 16 martie, subiect de discuție la sediul CAS Neamț. Directorul jr. Radu Firăstrău a făcut o analiză a cardurilor în județul Neamț, dar a prezentat și câteva cifre la nivel național. Astfel, în județul Neamț au fost imprimate aproximativ 316.000 de carduri și au fost returnate către CAS Neamț, pentru persoanele care n-au fost găsite la domiciliu, aproximativ 15.000 de carduri. Casa de Asigurări Neamț a distribuit asiguraților, la cerere, încă 1.500 de carduri. Se pare că, între timp, unii medici de familie au fost de acord să împartă pacienților săi cardurile, astfel, 27 de medici au făcut o cerere în acest sens, iar 1.300 de carduri le-au fost distribuite acestora. Între timp, alți 72 de medici au solicitat să distribuie cardul pacienților.

„Mi se pare un mod de a veni în ajutorul asiguraților pentru că sunt scutiți astfel de un drum până la noi și sunt situații în care asigurații pot face 40-50 de km până în Piatra Neamț”, a declarat jr. Radu Firăstrău.

La nivel de județ, 600 de carduri au fost refuzate de către proprietari, iar pentru 1.000 de asigurați nu a corespuns domiciliul din acte.

„Cardul național de sănătate va deveni obligatoriu din 1 mai 2015 și va fi unicul instrument de validare și decontare a serviciilor medicale. Cardul va face dovada calității de asigurat și va fi codul de acces pentru toate sistemele informatice ale Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și una dintre cheile de acces la dosarul electronic de sănătate. Acesta va deveni instrumentul de confirmare a prestării tuturor serviciilor din sistem, mai puțin serviciile exceptate prin lege, este vorba de pachetul minim de servicii medicale, transport sanitar, dispozitive medicale distribuite prin servicii poștale și unele investigații medicale paraclinice și anatomie patologică. Această soluție informatică va permite transparentizarea și eficientizarea modului în care sunt cheltuiți banii în sistemul asigurărilor de sănătate. Cardul va permite un control foarte bun al utilizării fondurilor din sănătate, el certifică prezența pacientului la furnizorul de servicii medicale și farmaceutice și vom deconta, astfel, doar serviciile medicale reale de care beneficiază asiguratul. Deci, frauda, dacă există, va fi diminuată, sperăm noi, chiar eliminată, asta înseamnă economie și acești bani vor fi folosiți pentru a salva vieți”, a declarat jr. Radu Firăstrău.

La nivel național, 12,7 milioane de carduri au ajuns la asigurați prin serviciile poștale, iar nedistribuite au rămas 600.000. (Oana IOSUB-TOMA)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Alertă FBI: Campanie de phishing care vizează utilizatori Signal, WhatsApp și Telegram

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) anunță că FBI...

Bacău. Două persoane au ajuns la spital după un accident între două mașini

Două persoane au fost rănite în urma unui accident...

Neamț. Accident la Adjudeni – polițiștii au găsit un adolescent la volan

Un accident de circulație soldat, din fericire, doar cu...

Neamț. Cultură ilegală de canabis la Dragomirești – anchetatorii au plecat cu 2,4 tone de plante

Actualizare. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Neamț...

Furtunile au făcut ravagii în Botoșani și Suceava. Case și gospodării au fost inundate

Efectele codului roșu de furtuni emis pentru județele Botoșani...

Alertă FBI: Campanie de phishing care vizează utilizatori Signal, WhatsApp și Telegram

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) anunță că FBI...

Neamț. Accident la Adjudeni – polițiștii au găsit un adolescent la volan

Un accident de circulație soldat, din fericire, doar cu...

Neamț. Cultură ilegală de canabis la Dragomirești – anchetatorii au plecat cu 2,4 tone de plante

Actualizare. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Neamț...

Știre actualizată. Atenționare cod galben de furtuni și vijelii în Moldova

Actualizare Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și pe...

Iași. Fals preot arestat pentru agresiune sexuală

Un bărbat de 50 de ani a fost arestat...

Cod roșu de furtuni în Suceava și Botoșani

După mai multe zile cu temperaturi extreme, în zone...