NEAMŢ: MARC, dinamovist trei ani şi jumătate

Andrei Marc la prezentarea lotului CeahlauluiAndrei Marc a fost declarat definitiv jucător liber de contract şi poate să semneze cu orice altă formaţie. Camera Naţională de Soluţionare a Litigiilor din cadrul FRF i-a dat dreptate jucătorului, admiţându-i parţial recursul şi obligând clubul FC Ceahlăul la plata restanţelor financiare către jucător.

„Este vorba de primele de joc din sezonul trecut şi trei salarii restatnte din acest an”, după cum a mărturisit jucătorul într-un interviu acordat săptămânalului „Mesagerul de Neamţ”.

Prima echipă care s-a interesat de serviciile lui Andrei Marc este Dinamo, cu care fundaşul pietrean a semnat un contract pe trei ani şi jumătate pentru un salariu de 7.000 de euro pe lună. Dinamo poate înregistra contractul la LPF până sâmbătă, 28 februarie. Andrei Marc, în vârstă de 21 de ani, este considerat unul dintre cei mai buni fotbalişti lansaţi în fotbalul mare de profesorul Constantin Pancu, director adjunct al LPS Piatra Neamţ. La Ceahlăul Piatra Neamţ, unde a jucat de la începutul carierei a evoluat în 71 de meciuri în Liga I şi a marcat trei goluri. Marc are şi trei selecţii la naţionala U 17 a României, o prezenţă la reprezentativa U 19 şi a fost convocat de patru ori la naţionala de tineret. (Mihai STOIAN)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Proiectil descoperit într-o gospodărie din Lunca, Vânători- Neamț

Un gospodar din satul Lunca, comuna Vânători -Neamț, care...

Tragedie la Bozieni

Vineri, 1 Mai 2026, în jurul orei 09:15, în...

A fost stabilită prima înfățișare în procesul incendiului de la ATI

Judecătoria Piatra Neamț a stabilit data primei înfățișări în...

Piatra- Neamț. Finanțarea nerambursabilă pentru ONG -uri crește cu 20%

În ședința Consiliului Local al municipiului Piatra- Neamț de...

Primarul din Zănești, Ioan Filip, așteaptă decizia instanței: controlul judiciar, în joc

Magistrații Tribunalului Neamț vor decide pe 4 mai dacă...

Proiectil descoperit într-o gospodărie din Lunca, Vânători- Neamț

Un gospodar din satul Lunca, comuna Vânători -Neamț, care...

Tragedie la Bozieni

Vineri, 1 Mai 2026, în jurul orei 09:15, în...

A fost stabilită prima înfățișare în procesul incendiului de la ATI

Judecătoria Piatra Neamț a stabilit data primei înfățișări în...

Piatra- Neamț. Finanțarea nerambursabilă pentru ONG -uri crește cu 20%

În ședința Consiliului Local al municipiului Piatra- Neamț de...

1 Mai – Sărbătoarea de Armindeni

Armidenul se serba pentru odihna pământului, pentru înmulțirea turmelor...

Urs la Piatra Neamț. A fost emis mesaj RO-ALERT

„A fost semnalată prezența unui urs în Piatra Neamț,...