SUCEAVA: Indicatorul nesimţit a fost demontat, urmează ancheta!

indicator gresit suceavaCompania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, Regionala Iaşi, a demarat o anchetă pentru a vedea cine se face vinovat de amplasarea indicatorului rutier de pe DN 17, unde toate datele sunt greşite, anunţă „Obiectiv de Suceava”. Potrivit datelor de pe spatele indicatorului, acesta a fost executat de o firmă de semnalizare rutieră din judeţul Timiş.

“Am deschis o anchetă dar aş dori să precizez că acest panou a fost montat de către constructor fără aprobarea CNADNR. Juriştii noştri consultă acum legislaţia pentru a ne îndrepta împotriva constructorului care probabil va acţiona la rândul lui în instanţă firma Girod din Timiş care a executat acest indicator. Seful secţiei Suceava, responsabilul cu siguranţa circulaţiei dar şi dirigintele de şantier vor trebui să dea socoteală pentru cele întâmplate. Dacă era un alt semn de circulaţie se puteau întâmpla accidente şi nu pot înţelege de ce le-a luat aşa mult să dea acest semn jos”, a declarat Ovidiu Laicu, directorul Regionalei Iaşi al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale.
De menţionat că, aşa cum a reieşit din declaraţiile directorului Ovidiu Laicu, indicatorul rutier care a dat peste cap socotelile şoferilor care nu cunosc zona, a fost demontat la primele ore ale dimineţii, ieri, 9 februarie.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poliția a aplicat sute de sancțiuni în 48 de ore. Rezultatele controalelor intense de pe DN15

În ultimele 48 de ore, polițiștii au desfășurat acțiuni...

Bacău. Sprijin aero pentru salvarea unui bărbat căzut într-o râpă

Un bărbat de 42 de ani, din localitatea Cleja,...

Trei județe din Moldova sub avertizări de ninsori la munte, brumă și vijelii!

Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări...

FOTO. Botoșani. În atenția conducătorilor auto – 2 accidente în doar 20 de minute

Două accidente de circulație au avut loc pe 20...

Trei județe din Moldova sub avertizări de ninsori la munte, brumă și vijelii!

Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări...

Avertisment ANAF – apeluri telefonice frauduloase în numele inspectorilor antifraudă

Agenția Națională de Administrare Fiscală atrage atenția unor noi...

Accident la Roman – un autotren cu portocale s-a răsturnat pe carosabil

Actualizare: „În urma cercetărilor desfășurate de polițiști a rezultat...

FOTO. Proiectile din al doilea război mondial descoperite la Lețcani

Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail...