NEAMȚ: L-au convins: Eugen Mihoc şi-a închis firma de alcool

butoaie vin 02Sătul de anchete şi controale, Eugen Mihoc a renunţat (cel mai probabil temporar) la activitatea societăţii sale care producea băuturi alcoolice. Echipa de control coordonată de Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice din IGPR, care s-a dus, ieri, la sediul fimei n-a avut ce să constate pentru că, pur şi simplu, nu se întâmpla nimic. Nici măcar patronul nu era în oraş, el fiind chemat la audiere la DIICOT Bacău, în dosarul de evaziune fiscală în care este cercetat.

La precedentul control, din luna octombrie anul trecut, inspectorii de la protecţia consumatorilor au găsit 15 tone de vin „neconform” la firma lui Mihoc, aşa că omul de afaceri a simţit efectele controlului prin pierderea întregii cantităţi.

Acţiunea IGPR a continuat, astăzi, 21 ianuarie, la alţi 6 agenţi economici din Buzău, Bacău şi Vrancea şi la punctele lor de lucru.

„În urma controalelor, poliţiştii au indisponibilizat 1.004.800 de litri de vin, dintre care 843.600 de litri de vin alb şi 161.200 de vin roşu, care, în urma analizelor, s-a constatat că este neconform sau impropriu consumului ori comercializării”, se arată în comunicatul Poliţiei Române. „Din întreaga cantitate indisponibilizată, 13.289 de pet-uri de un litru şi doi litri erau pregătite pentru a fi comercializate populaţiei”.

Echipele de control fac verificări şi cu privire la „realitatea şi corectitudinea înregistrărilor financiar contabile, aprovizionarea cu materii prime şi materiale, în special struguri şi recipiente pentru ambalarea produselor finite, stocurile de produse existente şi beneficiarii mărfurilor comercializate”. (C. MIRCEA)

Alte detalii, aici: http://zch.ro/fabrica-de-vinuri-lui-eugen-mihoc-calcata-iar-de-igpr/

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Iași. ANAF – suspiciuni de fraudă de peste 13 milioane de lei în domeniul imobiliar

În urma unei acțiuni de control în domeniul imobiliar,...

Activitatea ITM Neamț pentru luna aprilie – 14 persoane prestau muncă nedeclarată

Verificările efectuate de funcționarii din cadrul Inspectoratului Teritorial de...

Vaslui. Explozie provocată de o acumulare de gaze – două persoane au fost rănite

Două persoane au fost rănite iar locuința acestora a...

Regizorul Andrei Șerban a primit o stea pe Aleea Personalităților din Piatra Neamț

În această seară, 13 mai, a avut loc ceremonia...