IAŞI: Ţigări de 100.000 de euro descoperite în tren

tigari trenReprezentanţii Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit miercuri seară o cantitate impresionantă de ţigări într-un tren ce venea de la Chişinău şi se deplasa înspre Bucureşti. Trenul ce a ajuns la punctul de trecere a frontierei Iaşi – feroviar a fost verificat de agenţi, care au descoperit în compartimentele pentru bagaje nu mai puţin de 802.000 de ţigări de contrabandă, echivalentul a aproximativ 40.000 de pachete. “În urma controlului efectuat asupra trenului, echipa comună de control a descoperit în pereţii compartimentelor pentru bagaje, în podurile şi pereţii cuşetelor de la vagonul nr. 6, ascunsă în vederea sustragerii de la controlul vamal, cantitatea de 802.340 de ţigarete diferite mărci, cu timbru de acciză Republica Moldova”, au precizat poliţiştii de frontieră. Ţigările de contrabandă au fost confiscate, valoarea acestora ridicându-se la aproximativ 100.000 de euro. În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru contrabandă, au mai precizat poliţiştii, urmând ca anchetatorii să depisteze cine se face vinovat de existenţa mărfii în pereţii vagonului.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Atenționare imediată de furtună în Neamț, Bacău, Iași și Vaslui

Meteorologii Serviciului regional de prognoză a Vremii Bacău au...

Atenție șoferi! Controale în trafic pe Drumul Național 15 în județele Neamț și Bacău

Duminică, 5 iulie, între orele 13:00–17:00, polițiștii rutieri din...

Vaslui. Băiețel de 11 ani dispărut de acasă

Actualizare: Minorul a fost depistat în municipiul Vaslui. Din primele...

Atenționare imediată de furtună în Neamț, Bacău, Iași și Vaslui

Meteorologii Serviciului regional de prognoză a Vremii Bacău au...

Atenție șoferi! Controale în trafic pe Drumul Național 15 în județele Neamț și Bacău

Duminică, 5 iulie, între orele 13:00–17:00, polițiștii rutieri din...

Vaslui. Băiețel de 11 ani dispărut de acasă

Actualizare: Minorul a fost depistat în municipiul Vaslui. Din primele...

Reprezentanți SVSU din Moldova intră în competiție la Târgu-Ocna

Etapa interjudețeană a concursurilor profesionale voluntare din Moldova va...

Slănic-Moldova își cheamă turiștii la Zilele Orașului: trei zile de muzică, tradiții și gastronomie în „Perla Moldovei”

Stațiunea balneoclimaterică Slănic-Moldova, una dintre destinațiile turistice emblematice ale...