NEAMȚ: Eminescu, omagiat de Ion Caramitru și Aurelian Octav Pop

În cadrul proiectul ETERNUL EMINESCU, Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ pregăteşte pentru duminică, 18 ianuarie, un spectacol în care va fi omagiată personalitatea lui Mihai Eminescu. Versurile Poetului Naţional, în rostirea actorului Ion Caramitru, vor fi armonios împletite cu sonorităţi muzicale interpretate de muzicianul Aurelian Octav Popa. Acest eveniment cultural va avea loc în sala de spectacole a Teatrului Tineretului, duminică, 18 ianuarie, începând cu ora 19:00. Intrarea se va face pe baza invitaţiilor emise de către organizatori.

ion caramitruIon Caramitru, invitat anul acesta de către Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” să-l omagieze pe Mihai Eminescu, este unul dintre actorii exponenţiali ai teatrului românesc. Apreciat în lumea de limbă engleză drept unul dintre cei mai străluciţi interpreţi ai rolurilor shakesperiene, actorul român a evoluat pe scenele celor mai mari teatre din lume. Absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale”, clasa profesor Beate Fredanov, a debutat în 1964 pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, în piesa lui Mircea Ştefănescu, „Eminescu”. Personalitate complexă, Ion Caramitru a dovedit după 1990 şi excelente calităţi de manager. A fost director al Teatrului „Bulandra” între 1990-1993, iar din 2005 răspunde de destinele Teatrului Naţional Bucureşti. În perioada 1996-2000 a fost ministru al culturii. Este, din 1990, preşedintele Uniunii Teatrelor din România (UNITER). Pe plan artistic, Ion Caramitru are în palmares şi montări în calitate de regizor. Paleta dramatică abordată de regizorul Caramitru cuprinde autori celebri, precum de Alexei Arbuzov („Amintiri”), Terry Johnson („Neînsemnaţii”), Marin Sorescu („A treia ţeapă”), David Edgar („Forma mesei”), David Storey („Acasă”), Lia Bugnar („Şapte dintr-o lovitură”), Arthur Miller („Toţi fiii mei”).

aurelian-octav-popaAurelian Octav Popa şi-a dedicat întreaga existenţă studiului muzicii de clarinet. Absolvent al Liceului de muzică şi al Conservatorului (ambele din Bucureşti), Aurelian Octav Popa este primul instrumentist român care a obţinut Premiul I la un concurs de muzică din străinătate. Evenimentul se întâmpla în 1959, la Concursul Internaţional „Primăvara de la Praga”. Un alt mare merit recunoscut valorosului clarinetist este seria de concerte pentru clarinet din repertoriul muzicii româneşti. Practic, cei mai importanţi compozitori autohtoni, de la Aurel Stroe, Tiberiu Olah, Anatol Vieru, Ştefan Niculescu, Adrian Iorgulescu, Wilhelm Berger, la Cornel Ţăranu, Tiberiu Fatyol, Alexandru Paşcanu, Mihnea Brumariu, şi-au putut asculta compoziţiile în interpretarea plină de lirism a lui Aurelian Octav Popa. Apreciat în lumea largă, muzicianul invitat de Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” în spectacolul „ETERNUL EMINESCU”, este binecunoscut publicului pietrean. Domnia sa a participat la câteva ediţii ale „Vacanţelor muzicale” de la Piatra-Neamţ şi a răspuns cu amabilitate ori de câte ori a fost invitat ca solist în recitalurile din cadrul stagiunii de muzică clasică din anii anteriori.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Încep înscrierile pentru Titularizare 2026. Proba scrisă este programată pe 21 iulie

Candidații care vor să participe la concursul național de...

Roman-Neamț: Bărbat de 66 de ani găsit fără viață în apartament

Pompierii din Roman au intervenit în seara de marți,...

FOTO. Accident pe E85. Trei persoane au fost transportate la spital

Un accident în care au fost implicate 2 autoturisme...