Încă un milion de lei pentru blocul operator

Reprezentanții Spitalului Județean Neamț au primit ieri, 2 decembrie, vestea, de la Consiliul Județean Neamţ, că Ministerul Sănătății a virat un million de lei pentru continuarea lucrărilor de realizare, modernizare și amenajare ale blocului operator. Banii sunt bineveniți pentru lucrările începute anul trecut, dar, așa cum a precizat dr. Ioan Lazăr, managerul spitalului, până la finalizarea proiectului mai e cale lungă.

„Speram să primim acești bani, dar chiar și așa am mai avea de primit de la Ministerul Sănătății aproximativ 15 milioane de lei. Proiectul a fost estimat la 4,8 milioane de euro, cu tot cu TVA, iar lucrările sunt realizate de mai multe firme reprezentate de liderul Medicare. Noi vom face, în continuare, solicitări la minister, pentru a primi și restul de bani, iar lucrările vor fi continuate și în 2015”, a declarat dr. Lazăr.

Acesta a mai amintit, în linii mari, că la la blocul operator mai trebuie investit în montarea parchetului (plăci de PVC – n.r.), în achiziționarea de lămpi scialitice și realizarea rețelelor electrice și de gaz. Investițiile la blocul operator cu 5 săli de operație și modernizarea vechiului bloc chirurgical sunt acoperite de Centrul de Dializă “Nefromed” Piatra Neamț, Ministerul Sănătătii și Consiliul Județean Neamț. Același proiect prevede și realizarea unei pasarele de legătură între clădirea Spitalului Nou, şi clădirea Nefromed, în incinta căreia va funcția noul bloc operator. (M. TEODOROF)

Autor:

Ultima ora

Andrei Bocancea, pompier nemțean, vicecampion național la concursul „Cel mai puternic pompier”

Pompierii nemțeni au obținut rezultate importante la etapa națională a competiției „Cel mai puternic pompier”, desfășurată în perioada 8-9 iulie, la Alba Iulia. Soldatul Bocancea Andrei, din cadrul Detașamentului de Pompieri Piatra Neamț, a urcat pe podium, cucerind medalia de argint la categoria de vârstă sub 30 de ani.

Verificările inspectorilor antifraudă fiscală vor fi înregistrate audio-video

Controalele efectuate de inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală din...

Top 12 idei pentru organizarea florilor pe terasă

Terasa poate deveni mult mai mult decât un spațiu cu câteva ghivece așezate la întâmplare. Cu puțină imaginație și câteva alegeri inspirate, o poți transforma într-un colț verde unde îți bei cafeaua dimineața, citești sau te relaxezi seara. Descoperă mai jos idei practice pentru a așeza florile pe terasă astfel încât spațiul să arate mai verde, mai ordonat și mai primitor.

Trafic blocat pe DN15, în Dumbrava Roșie, în urma unui accident

Traficul este blocat în prezent pe DN15, în zona...

Știre actualizată. Trafic blocat la Girov după un accident pe trecerea de pietoni

Actualizare: „În urma verificărilor desfășurate de polițiști a rezultat...