„Grijă” ministerială: sugari privaţi de laptele praf

Aproape 300 de nou-născuți, din Neamț, au fost privați de laptele praf pe care ar fi trebuit să-l primească gratuit, de la stat, după ce stocurile Direcției de Sănătate Publică Neamț s-au epuizat. Ministerul Sănătății a fost înștiințat, așa cum spun reprezentanții DSP, încă din luna iulie că ar putea să apară probleme, dar se pare că abia la începutul săptămânii viitoare vor fi demerate procedurile de licitație în ce privește achiziția de lapte praf.

În evidențele DSP, potrivit raportătilor pe care le fac medicii de familie, la nivelul județului, momentan, există 452 de copii care sunt beneficiari ai unui program al Ministerului Sănătății prin care este distribuit laptele praf. De acest lapte beneficiază copiii cu vârste cuprinse între 0 și 1 an și care fac parte din următoarele categorii: subponderali (438 copii), adoptați sau în plasament (3 copii), sugari ai căror mame le este contraindicat să alăpteze (10 copii) și copii ai căror mame au decedat (1 copil).

Pentru luna noiembrie, a fost asigurat un necesar care ajunge doar pentru 174 de copii. Și pentru că nu s-a putut face o împărțire corectă, cei de la DSP au dat laptele praf după principiul „primul venit, primul servit”. Copiii care au fost feriți de neglijența Ministerului Sănătății sunt cei din Borlești. Reprezentanții primăriei de acolo s-au „mișcat” primii, astfel încât cei 105 sugari incluși în program nu vor avea de suferit. (M.T.)

Autor:

Ultima ora

Suceava. Accident feroviar mortal

Un accident feroviar soldat cu decesul unei persoane a...

Platforma e-SănătateaMea ar putea fi funcțională din toamnă

Platforma e-SănătateaMea, care promite să ofere pacienților acces online...

Cod galben de ploi consistente în Regiunea Nord-Est

Meteorologii au revizuit prognoza și au emis o nouă...

Suceava. Accident feroviar mortal

Un accident feroviar soldat cu decesul unei persoane a...

Platforma e-SănătateaMea ar putea fi funcțională din toamnă

Platforma e-SănătateaMea, care promite să ofere pacienților acces online...

Cod galben de ploi consistente în Regiunea Nord-Est

Meteorologii au revizuit prognoza și au emis o nouă...

Neamț. Final de festival la „Vacanțe Muzicale”: după Holograf, scena de la Curtea Domnească revine Operei Naționale Române Iași

Cea de-a 51-a ediție a Festivalului Internațional „Vacanțe Muzicale” se încheie vineri, 11 iulie, la Piatra-Neamț, cu spectacolul „Opera Crossover”, susținut de Orchestra Operei Naționale Române Iași. Concertul va avea loc pe Platoul Curții Domnești, de la ora 21:00

Suceava. Accident în municipiul Fălticeni – un șofer a rămas încarcerat

Un accident de circulație în urma căruia un bărbat...

FOTO. Trupa Holograf face spectacol la Piatra Neamț

Sute de nemțeni s-au adunat în această seară, 10...