Controale, numiri în funcție și demiteri la Ambulanța Neamț

ambulanta 01

La finalul săptămânii trecute, la sediul Ambulanței Neamț a fost o vânzoleală internă destul de intensă, dar care nu a răzbătut și în exterior, pe principiul că rufele, murdare sau nu, se spală în familie. Pe scurt, vineri au fost puse în aplicare concluziile unui alt control al Ministerului Sănătății, efectuat în luna mai 2014. Interesantă, doar ca anecdotică, este o anumită cronologie a lucrurilor, care a făcut să se întâlnească, în mod fericit sau nu, depinde de care parte a baricadei te situezi, vechiul control al ministerului, din septembrie 2013, cu urmările sale, cu noul control.

În urma controlului de anul trecut, printre măsurile luate au fost și cele de eliberare din funcție a directorului medical Pușa Crețu și a directorului tehnic Ciprian Cucoș. Aceștia au atacat în instanță și au obținut, în 14, respectiv 16 aprilie, repunerea pe funcțiile deținute anterior. Din aprilie și până în septembrie, au fost parcurse toate etapele permise de lege pentru contestații și în 15 septembrie au fost emise deciziile de repunere în funcție de către actualul manager al Ambulanței, dr. Dorice Albu. Ele au fost trimise prin poștă și, în cazul lui Cucoș, lucrurile au fost simple: el a revenit la treabă. În cazul dnei. Crețu, aflată în concediu legal de odihnă aferent anului 2013, pe data 22 septembrie susține că a purtat o discuție cu managerul instituției, care a sfătuit-o să-și încheie concediul. Pe 25, a fost chemată să-și reia activitatea, pe 26 a semnat decizia de reactivare a contractului de administrare și de suspendare a contractului de muncă în calitate de medic. Tot în acea zi, susține ea, i-a fost înmânată o decizie de demitere din funcție, care se referă, de data aceasta, la controlul din 2014, nu la cel din 2013, pe baza căruia a câștigat în instanță.

În lipsa unui comunicat oficial sau a unui punct de vedere al Ambulanței Neamț, nu putem decât să consemnăm lucrurile așa cum se văd ele din afară. Cert este că doi dintre foștii directori repuși pe funcții au fost din nou demiși, pe baza unui alt act de control al Ministerului Sănătății. (V. BĂLĂNESCU)

Autor:

Ultima ora

FOTO. Bacău. O femeie de 50 de ani a suferit politraumatisme în urma unui accident de circulație

Un accident produs astăzi, 16 iunie, satul Bazga, comuna...

TIR înmatriculat în Neamț, cuprins de flăcări pe un drum din Vaslui

Un autotren înmatriculat în județul Neamț a fost cuprins...