Mii de buletine în comunele limitrofe Romanului

carte identitate

Campania “Atenție la identitate! Intră în legalitate!”, desfășurată de Direcția de Evidență Informatizată a Persoanei Roman, a avut succes în câteva din comunele limitrofe, unde s-au realizat și peste 100 de cărți de identitate. Campania se adresează persoanelor care au actul de identitate expirat, au împlinit 14 ani și nu și-au făcut buletin, au actul pierdut, furat sau deteriorat sau și-au schimbat domiciliul sau starea civilă.

“Campania cu stația mobilă a condus la diminuarea solicitărilor făcute direct la sediul Direcției de Evidență Informatizată a Persoanei, fiind degrevată în felul acesta activitatea locală.  Au fost vizate până acum 18 comune din zona arondată Romanului. Au fost soluționate 1.336 de solicitări, în cele mai multe fiind vorba de persoane netransportabile. Acțiunile sunt periodice și vor continua până la finele anului”, a declarat Constantin Cudalb, consilier personal al primarului Romanului. Cele mai multe solicitări au venit din partea locuitorilor din Tămășeni – 171 de acte de identitate realizate și Doljești – cu 154 de cereri, iar în celelalte comune media a fost de 70-80 de buletine eliberate. (C. MATEI)

Autor:

Ultima ora

Neamț Gardistul de la Tămășeni “cazat” în Penitenciarul Bacău!

Exodul românilor peste hotare în căutarea unui trai mai...

Neamț. Percheziții pentru evaziune fiscală de 290.000 de euro cu mașini la mâna a doua

Două percheziții imobiliare au avut loc în județul Neamț...

VIDEO. Incendiu la Agapia – hală distrusă de flăcări

O hală din comuna Agapia a fost complet distrusă...