Zvonuri de plecare la Inspectoratul Școlar

banu

Noul început de an școlar aduce cu sine și noi zvonuri de detașare. Pe această listă se află și inspectorul școlar general adjunct Gabriela Banu, care se află la al doilea mandat în această funcție.

Întrebată dacă a fost anunțată de noile tendințe în materie de detașări, aceasta a răspuns că nu a purtat discuții cu nimeni în acest sens, dar, dacă așa se va decide, va avea cu ce să-și umple viitorul.

Aș vrea să nu se interpreteze greșit. Toți inspectorii sunt numiți cu mandat, prin detașare, la fel și directorii școlilor, pe un an de zile, de la 1 septembrie până la 31 august. Acestea detașări le-am primit și eu, la fel ca și ceilalți inspectori. Dacă se va decide ca, de la 1 septembrie, să nu mai fiu în această funcție, atunci mă voi întoarce înapoi la catedră și voi continua să lucrez la alte proiecte personale. Deocamdată nu am discutat cu nimeni pe această temă”, a spus Gabriela Banu.

Dacă ar fi să se întoarcă la catedră, inspectoarea Banu ar trebui să predea discipline tehnice, la Colegiul Tehnic de Transporturi din Piatra Neamț. (M.T.)

Autor:

Ultima ora

Armă din Al Doilea Război Mondial descoperită într-o pădure din Neamț

O intervenție pirotehnică a avut loc duminică, 26 aprilie,...

Alege un medic ORL în Suceava la Hereditas pentru un diagnostic și un tratament adaptate nevoilor tale!

Clinica Hereditas din Ipotești funcționează ca policlinică privată multidisciplinară,...

Peste 120 de intervenții în doar trei zile. Incendii în trei comune din Neamț

Pompierii din cadrul ISU Neamț au avut un sfârșit...

Elanul revine în România după 200 de ani. Moment istoric în Parcul Natural Vânători Neamț

Revenirea elanului în pădurile României devine realitate, după mai...