Viceprimarii Pietrei și-au împărțit teritoriul

După cum era de așteptat, primarul Gheorghe Ștefan a reîmpărțit, ieri, atribuțiile celor doi viceprimari, dată fiind revenirea lui Dragoș Chitic în fruntea Primăriei Piatra Neamț. Aurelia Simionică a preluat sectoarele de care se ocupa înainte Adrian Grigoraș, adică tot ce ține de asistență socială și cultură-recreere, a păstrat Investițiile și Serviciul de Gospodărire Comunală, dar a cedat colegului Chitic Urbanismul și Patrimoniul. Apoi s-a apucat să-l informeze cu ce s-a mai făcut în ultimul an și jumătate de când n-a mai fost viceprimar și s-a ocupat doar de ADI Urbtrans.

Cei doi adjuncți ai lui Ștefan și-au împărțit și activitatea de monitorizare și coordonare a societăților aflate sub tutela consiliului local Piatra Neamț. Simionică s-a ales cu Urban, Locativ Serv, Locato și Salubritas, iar Chitic cu Publiserv, Perla Invest și Parking. Odată cu atribuțiile, primarul le-a trasat celor doi și sarcina de a coopera și unul cu altul, nu numai cu unitățile din subordine. (D.O.)

Autor:

Ultima ora

Carantină națională pentru oi și capre, timp de 30 de zile. ANSVSA a declanșat măsuri urgente din cauza Pestei Micilor Rumegătoare

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA)...

Accident grav la Târgu Neamț

Un accident grav s-a produs în această dimineață, 9...

Pas decisiv în proiectul de amenajare a albiei Cuejdiului. Ce se va realiza cu 24 de milioane de euro

Municipiul Piatra-Neamț marchează un nou pas important în procesul...

FOTO. Seara a patra la Vacanțe Muzicale în Piatra Neamț

Sute de nemțeni iubitori de muzică și spectacol s-au...

Accident grav la Târgu Neamț

Un accident grav s-a produs în această dimineață, 9...

FOTO. Seara a patra la Vacanțe Muzicale în Piatra Neamț

Sute de nemțeni iubitori de muzică și spectacol s-au...

Accident cu trei vehicule la Costișa

Actualizare: ISU Neamț a oferit detalii suplimentare cu privire...

Vacanțe Muzicale – ziua a patra

Ziua a patra: „TIMP ȘI SENTIMENTE”, UN PROGRAM CAMERAL...