Miercuri, Organizația “Salvați copiii!” va fi prezentă la Roman pentru a face o donație importantă de aparatură medicală către Spitalul Municipal de Urgență Roman. La eveniment sunt așteptați și Andi Moisescu – președintele organizației și președintele executiv – Gabriela Alexandrescu, aceștia urmând să poarte discuții și cu conducerea Primăriei Roman. În cursul lui 2013, Organizația „Salvați copiii!” a dotat 18 maternități și secții de nou-născuți, iar în acest an au în plan implicarea în dezvoltarea secțiilor din alte 29 de orașe, precum Pitești, Bacău, Brașov, București, Reșița, Caransebeș, Constanța, Craiova, Iași, Piatra-Neamț, Botoșani, Vaslui, Focșani sau Cluj Napoca. În plan, Organizația își propune ca, în 2014, să investească în aparatura medicală și servicii pentru copii peste 2,7 milioane de lei, bani proveninți din sponsorizări de la companii și persoane fizice generoase. În județul Neamț, Organizația “Salvați copiii!” are o filială pe strada Alexandru cel Bun din Piatra Neamț, prin care sunt derulate diverse programe cu scopul de a informa și de a crește gradul de conștientizare al publicului cu privire la drepturile copilului și protectia acestuia. (C. MATEI)
Categorii
- Acesti oameni care ne conduc
- ACTUALITATE
- ADMINISTRAȚIE
- Administrație Bacău
- Administrație Botoșani
- Administrație Iași
- Administrație Neamț
- Administrație Suceava
- Administrație Vaslui
- ADVERTORIAL
- AGRICULTURA
- Agricultură Bacău
- Agricultură Botoşani
- Agricultură Iaşi
- Agricultură Neamţ
- Agricultură Suceava
- Agricultură Vaslui
- Alegeri locale 2024
- Alegeri parlamentare 2016
- BACĂU
- BOTOȘANI
- COMUNICATE PRESĂ
- CULTURA
- Cultură Bacău
- Cultura Botoșani
- Cultura Iași
- Cultura Neamt
- Cultura Suceava
- Cultura Vaslui
- Economic Bacău
- Economic Botoșani
- Economic Iași
- Economic Neamț
- Economic Suceava
- Economic Vaslui
- ECONOMIE
- EDITORIAL
- EDUCATIE
- Educaţie Bacău
- Educaţie Botoşani
- Educaţie Iaşi
- Educaţie Neamţ
- Educaţie Suceava
- Educaţie Vaslui
- EVENIMENT
- FAPT DIVERS
- Featured
- Felicitari
- IAȘI
- INFRACȚIONAL
- Infracțional Bacău
- Infracțional Botoșani
- Infracțional Iași
- Infracțional Neamț
- Infracţional Suceava
- Infracțional Vaslui
- Interviu
- JUSTIŢIE
- Justiţie Bacău
- Justiţie Botoşani
- Justiţie Iaşi
- Justiţie Neamţ
- Justiţie Suceava
- Justiţie Vaslui
- NEAMȚ
- OPINII
- Pensiuni in Neamț
- POLITICA
- Politica Bacau
- Politică Botoșani
- Politica Iași
- Politica Neamț
- Politica Suceava
- Politica Vaslui
- RELIGIE
- Religie Bacău
- Religie Botoşani
- Religie Iaşi
- Religie Neamţ
- Religie Suceava
- Religie Vaslui
- SANATATE
- Sănătate Bacău
- Sănătate Botoşani
- Sănătate Iaşi
- Sănătate Neamţ
- Sănătate Suceava
- Sănătate Vaslui
- SOCIAL
- Social Bacau
- Social Botoșani
- Social Iași
- Social Neamț
- Social Suceava
- Social Vaslui
- SPORT
- Sport Bacău
- Sport Botoșani
- Sport Iași
- Sport Neamț
Mai mult




