Poli Timişoara – Ceahlăul 1-1 (0-0)

Constantinescu in lupta pentru minge

Şi la retrogradare, şi plictisitori…

Bănăţenii au pierdut etapa trecută, 0-1 cu Oţelul, şi aveau nevoie de victorie împotriva Ceahlăului pe stadionul ”Dan Păltinișanu”. Nu au reuşit-o, dar golul lui Szekely din penalty o menţine pe ACS Poli în lupta pentru evitarea retrogradării, luptă care a devenit acerbă. Înainte, tot din penalty, Golubovici a deschis scorul. În acest meci au fost şi 3 eliminaţi, doi de la oaspeţi şi unul de la gazde.

Repriză anostă

Lupta pentru evitarea retrogradării ”se ascute”. Toate echipele de la locul 11 în jos, pot retrograda, matematic, sau în cazul în care obțin rezultate foarte bune își împing adversarele în ”zona minată”, astfel încât interesul acestui final de sezon este salvarea de la retrogradare. Dar, dacă până acum se părea că echipa Ceahlăul și-ar fi revenit, de două etape ”gâfâie” din nou. Partida de la Timișoara a început sub ușoara dominare a gazdelor, care au i-au pus la încercare vigilența lui Jovic. Ceahlăul are prima mare ocazie, în minutul 30, când Gheorghiu trimite o centrare șutată în fața porții, dar Gheorghiu a reluat balonul pe lângă poartă. Jovic, a respins, apoi, providențial, de sub bară, șutul lui Ovidiu Petre, din minutul 40, menţinând rezultatul de egalitate pe tabela de marcaj și, implicit șansele nemțenilor la un rezultat salvator.

În repriza a doua jocul s-a animat

Nici repriza a doua nu s-a jucat ”pe viață și pe moarte” semn că pentru niciun obiectiv impus de cele două formații nu merită să-ți dai viața! În schimb, după parada lui Jovic, de la care mulți jucători ai Ceahlăului pot învăța ce înseamnă ”determinarea”, la execuția lui Mansour, a căzut golul izbăvitor pentru Ceahlăul. În minutul 53, Petrovic a comis henț în careu, iar Golubovic a deschis scorul pentru Ceahlăul: 1-0. A urmat momentul ce putea duce la închiderea jocului, la reluarea lui Constantinescu, dar atacantul pietrenilor a trimis pe lângă poartă din poziție bună. Când se părea că Ceahlăul a pus stăpânire pe joc Golubovic a primit două cartonașe galbene, între minutele 60 și 62, lăsându-și echipa în 10 oameni. Timișoara a prins aripi, iar Țepeș a văzut și el roșu în fața ochilor, după două galbene obținute în două minute: 68 și 70. Cum ultimul a fost pentru un henț comis în careu, în minutul 73, Szekely a transformat penalty-ul și a reușit agalarea, scor: 1-1. Timișoreanul Belu, de la gazde a fst eliminat și el, în minutul 83, dar, gazdele puteau înscrie la șutul puternic al lui Scutaru, din finalul jocului. Meciul s-a încheiat cu parada lui Nuno Claro, la șutul lui Andrei Marc, dar egalul nu avantajează pe nimeni. Marin Barbu, suspendat, n-a riscat mare lucru, operând prima și unica schimbare, abia în minutul 87. Cum el însuși se plângea că elevii săi nu sunt capacitați sută la sută, cu pregătirea fizică, atunci ne întrebăm, de ce-i mai ia în deplasări pe Chitoșcă, Popadiuc, sau Tăbăcariu, dacă nu riscă, măcar în ultimele cinci minute ”lovitura de grație”.

Contracandidatele Ceahlăului câștigă puncte

Echipele aflate pe ultimele locuri au obținut victorii importante, în lupta pentru supraviețuire din Liga I. Viitorul Voluntari a învins-o cu 2-0 pe Petrolul Ploiești, iar Oțelul a câștigat cu 4-1, în deplasare, la Vaslui. Săgeata Năvodari a spulberat-o cu 4-0 pe Concordia Chiajna, după un meci în care multă lume conta pe revirimentul echipei conduse de Marius Șumudică. Noroc că Vasluiul nu s-a retras din campionat și va juca etapa viitoare, la Piatra Neamț, contra Ceahlăului, exact când Marin Barbu revine pe bancă, dar se confruntă cu serioase probleme de lot.

CEAHLAUL PIATRA NEAMT - ACS POLI TIMISOARA, SCOR 1-0, ETAPA 15,

Golubovic – ”înger” și ”demon”

Bojan Golubovic a marcat golul prin care Ceahlăul a deschis scorul pe Bega, dar sârbul nu s-a putut bucura de reușita sa prea mult timp, fiind eliminat. Golubovic a fost unul dintre protagoniștii partidei, chiar dacă a plecat mai devreme la vestiare, extrem de nervos. Mai întâi, atacantul nemțenilor a marcat din lovitură de la 11 metri, după un penalty făcut de Petrovic, care a comis henț în propriul careu. Golubovic n-a ratat oportunitatea, astfel că elevii lui Marin Barbu, suspendat la acest meci, întrezăreau posibilitatea de a câștiga meciul.
Pentru sârb au urmat însă, nu după mult timp, 60 de secunde de coșmar în care arbitrul Marius Avram i-a arătat de două ori cartonașul galben. Golubovic a primit primul avertisment în minutul 61 pentru un fault la mijlocul terenului.

Marin Barbu eliminat de pe banca tehnica

Apoi faza s-a reluat, a mai fost un fault la mijlocul terenului comis de cei de la Ceahlăul, iar în urma loviturii libere, mingea a ajuns la marginea careului oaspeților, moment în care Golubovic a sărit la cap cu Scutaru, iar fundașul celor de la Timișoara a căzut secerat la pământ. Arbitrul Marius Avram nici n-a stat pe gânduri și i-a arătat sârbului al doilea ”galben, și implicit cartonașul roșu.

Cristi SOROCEANU

ACS Poli: Nuno Claro – Belu, Scutaru, Petrovici (min. 76 – Popovici), Bălace – Poparadu (min.58 – Fl. Nanu), Ov. Petre – Trandu, Mansour (min.55 – Alin Roman), Bărbuţ – S. Szekely
Rezerve: Kirev, Gorobsov, Nohai, Boldea

Ceahlăul: Jovici – Dumitraş, Al. Ichim, L. Cazan, Ţepeş – Marc, Onciu – Gheorghiu, Vl. Achim, Constantinescu (min. 87 – Margină) – Golubovici
Rezerve: Calancea, Ntambwe, Tăbăcariu, Chitoşcă, Popadiuc, Ştefănescu

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    URBAN GRUP ENVIRONMENT începe colectarea deșeurilor în Zona 1 Neamț , începând cu 15 octombrie 2026

    URBAN GRUP ENVIRONMENT anunță începerea activității de colectare și transport al deșeurilor municipale...

    Minoră lovită de o mașină pe trecerea pentru pietoni

    O adolescentă în vârstă de 15 ani a fost accidentată de un autoturism,...

    Suceava. Accident cu un autotren și două autoturisme. O persoană a ajuns la spital

    Un accident în care au fost implicate un autotren și două autoturisme s-a...

    Iași. Accident grav între un TIR și un autoturism. O persoană a rămas încarcerată

    Un accident grav s-a produs în urmă cu puțin timp, în localitatea Miclăușeni,...

    Debutul sezonului rece – care este perioada de administrare a vaccinului antigripal

    Toamna deosebit de caldă a luat sfârșit și din a doua decadă a...

    Peste 30.000 de pelerini s-au rugat pe Calea Sfinților la Iași

    Procesiunea „Calea Sfinților” a adunat în acest an, duminică, 11 octombrie 2026, de...

    „Cetățeni români” cu acte false: 16 ruși ar fi obținut buletine la Câmpulung Moldovenesc

    Certificate de cetățenie pretins emise de consulate și ambasade, acte de naștere românești,...

    Tânăr reținut după ce ar fi lovit un bărbat într-o stație de autobuz din Bicaz

    Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Bicaz, a fost reținut...

    Anchetă după moartea unui îngrijitor de animale la Bicaz-Chei

    Un bărbat de 49 de ani, care lucra la o stână din satul...