- oficial, potrivit regulamentului de conduită al Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, pacienților le sunt interzise jocurile de noroc, comerțul, țigările și florile
Bolnavii care află că sunt nevoiți să se interneze într-un spital ar trebui să știe că pe perioada șederii lor sunt obligați să se supună unor reguli. În acest caz, pe lângă drepturile garantate de lege pentru pacienți, fie ei asigurați sau nu, pe patul de spital trebuie musai respectat și un regulament de conduită. Spre exemplu, în Spitalul Județean de Urgență (SJU) Piatra Neamț persoanele care urmează să fie internate ar trebui să știe că printre alte cerințe impuse de regulament, florile, țigările, băuturile alcoolice, jocurile de noroc sau comerțul sunt interzise.
Cea mai drastică sancțiune se aplică celor care încalcă cea de-a 29-a „poruncă”: „Să se adreseze în mod civilizat personalului medico-sanitar fără acte de agresiune verbală sau fizică”. Nerespectarea acestei reguli, potrivit actului paraft de conducerea spitalului, pacientul riscă să fie externat.
Unul din „păcatele” care contravin regulamentului privind conduita persoanelor internate la SJU îl constituie depozitarea alimentelor perisabile pe pervazul geamurilor alături de chiștoacele de țigări. Cu toate că pe majoritatea secțiilor există unul sau două frigidere în care s-ar putea păstra alimentele bolnavii nu se îngrămădesc să le folosească, din comoditate.
Oficial, în spitalul din Piatra nu se vând țigări dar găsești la tot pasul câte un internat care se drege cu una mică în fața spitalului. Cei mai mulți ne-au spus că se feresc de infirmiere pentru a nu intra în gura lor, dar în lipsa unui spațiu special amenajat pentru fumat, locul cel mai potrivit pare să fie curtea spitalului.
Despre flori, regulamentul pare să fie respectat în saloane chiar dacă pe poarta spitalului intră zilnic mai multe buchete. Neoficial, regulamentul nu a făcut pe nimeni până acum să-și piardă locul în spital, dar recomandările rămân valabile pentru toți cei care sunt internați sau se vor interna la SJU Piatra Neamț. (M. TEODOROF)




