Arestaţii din subsolul IPJ Neamţ nu ţin post

* Nici unul n-a cerut să fie vizitat de preot

Cei 34 de arestaţi, din care 10 minori, cazaţi temporar în subsolul sediului Poliţiei Neamţ, nu percep Săptămâna Mare ca pe un prilej din a-şi mai spăla din păcate, deşi unii dintre ei au ajuns după gratii pentru că au făcut moarte de om. Niciunul dintre deţinuţi nu a cerut mâncare de post în această săptămână şi nici nu a solicitat să fie vizitat de vreun duhovnic căruia să-i mărturisească păcatele, spre a-i fi iertate. Chiar dacă arestaţii nu se înghesuie să respecte regulile creştine, conducerea IPJ Neamţ se va strădui să le asigure ”în limita posibilităţilor” un meniu corespunzător în prima zi de Paşte. Pe de altă parte, vineri este zi de vizită şi mulţi dintre ei vor primi pachete de acasă pentru sărbători.

Chiar dacă nu vor avea pe masă drob de miel, deţinuţii vor primi măcar un ou roşu şi o felie de cozonac la masa de duminică. Oricum, în zilele obişnuite, arestaţilor li se asigură 2800 de calorii, după cum a precizat Elene Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ, lucru care implică o minimă friptură la masa de prânz. De sărbători, pe lângă friptura zilnică, deţinuţii primesc un supliment ”specific”, de obicei dulciuri şi fructe.

C. MIRCEA

Autor:

Ultima ora

FOTO. Proiectile din al doilea război mondial descoperite la Lețcani

Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail...

Video. Botoșani. Simona Țurcanu, polițist la Rutieră, pleacă în cea de-a treia misiune în Franța!

Simona Țurcanu, polițistă din cadrul Biroului Rutier Botoșani, "confirmă,...

Operațiune RELEU a Poliției în Neamț, Bacău și alte 3 județe – radare în cascadă pe DN15

Continuă acțiunile întreprinse de forțele de ordine în week-end,...

Neamț. Accident pe DN15D. Un autoturism a ieșit de pe șosea, șoferul se află în spital!

Duminică, 19 aprilie 2026, în jurul orei 10:00, prin...

FOTO&VIDEO Pompierii militari ieșeni, alături de comunitate, la „Wheels of Hope 2026”

Pompierii militari din ISU Iași participă, sâmbătă, 18 aprilie...

FOTO. Proiectile din al doilea război mondial descoperite la Lețcani

Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail...

Video. Botoșani. Simona Țurcanu, polițist la Rutieră, pleacă în cea de-a treia misiune în Franța!

Simona Țurcanu, polițistă din cadrul Biroului Rutier Botoșani, "confirmă,...

FOTO&VIDEO Pompierii militari ieșeni, alături de comunitate, la „Wheels of Hope 2026”

Pompierii militari din ISU Iași participă, sâmbătă, 18 aprilie...

Suceava. Acțiune BLOCADA la Vama: 16 polițiști -109 legitimați, 36 de amenzi în sumă de 14.000 de lei

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc au organizat...