EBA şi Udrea au petrecut la botezul nepoţelei lui Gheorghe Ştefan

Europarlamentarul Elena Băsescu şi deputatul de Neamţ, Elena Udrea, au fost prezente, sâmbătă seara, la petrecerea dată de familia primarului din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan (PDL), care şi-a creştinat cel de-al treilea nepot, o fetiţă dăruită de fiica Georgiana şi ginerele Alexandru. Vizibil emoţionat, Gheorghe Ştefan a participat la slujba religioasă, alături de soţia sa Elena, iar seara au întâmpinat oaspeţii la petrecerea dată în cinstea micuţei.

Elena Băsescu a venit alături de soţul ei, iar la intrarea în restaurantul hotelului unde a avut loc petrecerea a spus că i-a cumpărat sărbătoritei mai multe hăinuţe. “Îi doresc să fie sănătoasă în primul rând, ceea ce îi doresc şi fiicei mele. Fetiţa mea a rămas acasă cu bunicii”, a spus Elena Băsescu.

La rândul său, deputatul Elena Udrea i-a ursit nepoţelei lui Gheorghe Ştefan să fie sănătoasă, frumoasă şi deşteaptă. Parlamentarul nemţean i-a oferit fetiţei mai multe hăinuţe roz, dar şi un urs imens de pluş. “Când o să mai crescă, pe la şase luni, o să se bucure de acest urs de pluş, o să se joace cu el. I-am mai luat nişte hăinuţe roz, cum se iau copiilor în astfel de momente. Ce este mai frumos decât să iei cadouri copiilor? Dacă ar fi să îi ursesc, îi doresc să fie sănătoasă, frumoasă şi deşteaptă. Dacă le ai pe astea, le ai pe toate. Şi îi doresc să nu facă politică, deşi este important ca şi femeile să facă politică”, a declarat deputatul Elena Udrea.

Lista celor prezenţi la eveniment a numărat aproape 400 de persoane, prieteni şi rude, care au ţinut să fie alături de bunicul Gheorghe Ştefan. “Sunt un bunic fericit, mă simt un om împlinit şi asta le doresc tuturor nemţenilor”, a spus primarul.

udrea si eba botez

La eveniment era aşteptat şi preşedintele Traian Băsescu, însă criza politică din Ucraina l-a reţinut pe acesta în Bucureşti, unde sâmbătă seara a convocat structurile de securitate naţională pentru a decide măsurile pe care trebuie să le ia România în situaţia dată. (www.pefata.ro)

„Am întâmpinat primăvara alături de cea mai frumoasă fetiţă, Luna Elena! La mulţi ani, să fii sănătoasă şi să-ţi fie toată viaţa ca o zi de primăvară!

Să ne trăieşti, Luna Elena!”

Autor:

Ultima ora

FOTO. Botoșani. S-a răsturnat cu mașina pe marginea drumului

O femeie, în vârstă de 67 de ani, a...

Atenție șoferi! Din nou verificări în trafic pe DN 15, în cinci județe, inclusiv în Neamț

Polițiștii continuă seria acțiunilor de control și prevenție, pe...

Trei accidente rutiere într-o singură zi în județul Neamț: cinci persoane rănite

Polițiștii din Neamț au intervenit miercuri, 12 iunie, la...

Amenințări cu cuțitul în curtea școlii la Roznov între doi bărbați

Doi tătici din Roznov s-au luat la ceartă în...