Primarul de Roman, la Guvern sau Parlament

Primarul Laurențiu Leoreanu pleacă la Guvern sau în Parlament. Asta peste 6 ani, dacă va reuși să mai obțină un mandat de primar la alegerile din 2016. Edilul spune că și până acum i s-au mai propus funcții înalte, dar a refuzat, dorind să-și ducă la bun final planurile pentru dezvoltarea municipiului.

“Din punct de vedere administrativ, mă axez pe Primărie, competența și munca o canalizez doar pentru Roman. Am avut propuneri, dar m-am axat doar pe municipiu. Vreau să închei mandatul și voi candida pentru un mandat, care va fi ultimul. După trei mandate, erodarea este maximă. Dacă arzi ca lumânarea pentru oraș, ajungi să te uzezi. Voi face 3 mandate, nu mai mult. Atunci voi gândi pentru etapa următoare, pe opțiuni care mi-au fost oferite, poziții guvernementale și parlamentare”, a declarat primarul. Acesta spune că ar alege din trei ministere: educație, administrație sau economie.

În următorii 6 ani, primarul vrea să termine proiectele propuse și promise, dar și să lase moștenire alte proiecte care să fie continuate de următorul primar, unul, evident, ales tot de Leoreanu. “În al treilea mandat, mă voi axa inclusiv pe a crește o persoană de încredere care să ducă mai departe ceea ce am gândit”.

Întrebat dacă alegerea ar putea fi actualul viceprimar Lucian Micu, primarul a răspuns cu un citat din Napoleon – “Fiecare soldat poartă în raniță un baston de mareșal”, lăsând de înțeles că așteaptă de la viitorul lider dovezi de fidelitate și credință. (C.M.)

Autor:

Ultima ora

Cod roșu de furtuni în Suceava și Botoșani

După mai multe zile cu temperaturi extreme, în zone...

Accident cu patru răniți după o manevră bruscă

Patru angajați ai unei firme din Roman au acuzat...

Accident la Hangu – un șofer a rămas încarcerat după ce mașina a ajuns pe cupolă

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Titluri de stat FIDELIS – ediția de iulie aduce dobânzi de până la  7,55%

Ministerul Finanțelor anunță o nouă emisiune de titluri de...

Cod roșu de furtuni în Suceava și Botoșani

După mai multe zile cu temperaturi extreme, în zone...

Accident cu patru răniți după o manevră bruscă

Patru angajați ai unei firme din Roman au acuzat...

Titluri de stat FIDELIS – ediția de iulie aduce dobânzi de până la  7,55%

Ministerul Finanțelor anunță o nouă emisiune de titluri de...

Neamț. Accident la Crăcăoani – traficul este blocat

Actualizare Accidentul a fost anunțat prin apel la numărul unic...

Coduri concurente de caniculă și instabilitate atmosferică în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a emis noi atenționări de...

Video. Iași – copil de 12 ani înecat într-un iaz

Un copil în vârstă de 12 ani și-a pierdut...