Excedent bugetar aprobat în CL

Consiliul Local Piatra Neamț s-a reunit vineri, 10 ianuarie într-o ședință fulger. Motivul a fost acela că cei 15 consilieri care au ajuns la convocarea ”de îndată” au trebuit să aprobe folosirea excedentului bugetar al anului 2013. Mai exact, banii rămași la bugetul local din anul trecut, 3.784.994,68 de lei, trebuie prevăzuți în proiectul de buget pe anul 2014. Cele peste 37 de miliarde de lei provin din cote defalcate de TVA, din rambursări pe fonduri europene și din chirii sau vânzări de bunuri imobile pe care Primăria nu a reușit să-i cheltuie până la 31.12.2013.

”Acest excedent bugetar cuprinde sume care nu au fost cheltuite din varii motive. Înainte de aprobarea bugetului local pentru 2014, acești bani trebuie alocați pentru proiecte sau pentru investiții în derulare. Repartizarea acestor sume se va regăsi în proiectul de buget pe care noi l-am stabilit pe anul în curs”, a declarat veceprimarul Aurelia Simionică. (I.C.)

Autor:

Ultima ora

Rabla 2026 – startul se dă pe 20 iulie. Înscrierile au loc online

Administrația Fondului pentru Mediu a publicat data la care...

20 de studenți ai Academiei de Poliție au început stagiul de practică în Neamț

Douăzeci de studenți ai Academiei de Poliție își desfășoară,...

10 persoane din azilele din Bihor, relocate la Complexul de Servicii Sociale Păstrăveni

10 persoane, din care opt bărbați și două femei,...