Marţi, ora 12, eveniment naţional la Piatra Neamţ / Ceremonia de dezvelire a bustului Eminescu

Bust Eminescu

În acest an, aniversarea naşterii poetului Eminescu va fi una deosebită. Ieri, în prezenţa sculptorului Lucian Tudorache, scriitorul Adrian Alui Gheorghe, directorul Bibliotecii “Kirileanu” Piatra Neamţ, în prima sa conferinţă de presă din acest an, după ce a amintit noile apariţii editoriale de la sfârşit de an 2013 – “Cartea românească veche în Biblioteca G.T. Kirileanu” Piatra Neamţ, lucrare documentară de Mircea Filip, revista Conta nr. 13, antologia “A intrat poezia în oraş. Poeţii oraşului Piatra Neamţ” – a vorbit despre despre manifestările culturale legate de aniversarea zilei de naştere a lui Eminescu. La bibliotecă au fost deschise două expoziţii dedicate poetului – una de carte rară, din Fondul “Kirileanu”, cu volume despre Eminescu şi alta, în sala Rotondă, cu documente fotocopiate despre viaţa şi opera poetului. Marţi, 14 ianuarie, la ora 12, va avea loc ceremonia de dezvelire a bustului Eminescu, lucrare a sculptorului Lucian Tudorache, amplasată pe esplanada din faţa bibliotecii.

Vor fi prezenţi la Piatra Neamţ scriitorii Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, academicianul Valeriu Cotea, Gabriel Chifu, vicepreşedinte al USR, şi Cassian Maria Spiridon, preşedintele Filialei Iaşi a Uniunii Scriitorilor. Lucrarea a fost realizată cu sprijinul Consiliului Judeţean Neamţ (preşedinte Culiţă Tărâţă), Primăriei Piatra Neamţ (primar Gheorghe Ştefan) şi firma RIFIL Săvineşti (reprezentată de Valerica Pojoga, Ion Strătilă şi Luigi Bodo).

De asemenea, iniţiatorul lucrării a amintit pe toţi cei care au sprijinit financiar şi moral această lucrare. Am mai aflat că, pentru protecţia bustului, în apropierea lucrării sunt amplasate câteva camere de luat vederi iar bustul este printre obiectivele intrate în atenţia poliţiei, având în vedere că acesta este de construit din bronz.

“Invităm pe toţii iubitorii poeziei lui Eminescu la această ceremonie. Ar fi modul nostru de a ne exprima iubirea faţă de poetul nostru naţional. Mai cu seamă că astfel de evenimente nu au loc în fiecare an la Piatra Neamţ” – a spus vorbitorul. Directorul bibliotecii are în plan şi un al doilea proiect, un bust sau o statuie a lui I.L. Caragiale, lucrare ce îşi propune să o realieze prin chetă publică. Cea de acum, care a costat 45.000 de lei a fost executată din fonduri publice, prin instituţiile amintite mai sus, fără nici o contribuţie a vreunei persoane fizice. (N.S.)

Autor:

Ultima ora

Se schimbă modul de repartizare a dosarelor la instanțele de judecată – ce este nou de la 15 septembrie

Jumătatea lunii septembrie aduce modificări și noutăți în ce...

MOBEX 26: rezerviști chemați la pregătire în Neamț, Suceava și Botoșani

Exercițiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei...

Vaslui. Două persoane au murit într-un accident produs între un autoturism și un autotren

În dimineața zilei de astăzi, s-a produs un accident...

Iași. O femeie ar fi oferit unei minore bani și o mașină pentru a-și schimba depoziția

O femeie din orașul Hârlău, județul Iași, a fost...

MOBEX 26: rezerviști chemați la pregătire în Neamț, Suceava și Botoșani

Exercițiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei...

Sărbătoarea creștină a Înălțării Sfintei Cruci

În data de 14 septembrie, creștinii de pretutindeni sărbătoresc...

Suceava. O șoferiță a retezat un stâlp, iar acesta a căzut pe mașină

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...