Biserica din centrala termică

biserica

Se împlinesc astăzi 4 ani de la sfințirea paraclisului Parohiei 2 Bicaz, din cartierul Dodeni, prilej cu care, începând cu ora 9, preoți din tot județul participă la oficierea Sfintei Liturghii. La eveniment e prezent și corul Mira, al bisericii „Sfântul Nicolae” Domnesc din Iași.

Parohia a fost înfiinţată pentru credincioşii din cartierul Dodeni-Bicaz. Biserica a fost ridicată pe locul unde au existat barăcile deţinuţilor politici care au muncit la Barajul Bicaz. Pe același loc a fost construită o clădire – centrală termică pentru blocurile din cartier. Dezafectată, clădirea nu a mai folosit nimănui, până când, în 2009, fosta centrală a fost dată de primăria orașului pentru amenajarea unui paraclis, care să deservească noua parohie. Hramurile parohiei sunt „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” şi „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”.

Cu ajutorul enoriașilor, în mai puțin de o lună de zile, centrala a fost transformată într-un paraclis. Tot aici a mai fost construit și un spaţiu pentru activităţile catehetice, culturale şi sociale ale parohiei. Dorința credincioșilor a fost aceea de a ridica o biserică pe lângă paraclis, dar, pentru că nu s-a găsit un loc potrivit, paraclisul urmează să fie modificat și transformat în biserică. Preotul paroh Mihail Popa speră ca anul viitor să poată modifica structura acoperișului pentru noua biserică și poate chiar un teren pentru amenajarea unui cimitir parohial.

(M.T.)

Autor:

Ultima ora

FOTO. Trupa Holograf face spectacol la Piatra Neamț

Sute de nemțeni s-au adunat în această seară, 10...

Căutările bărbatului dispărut în Lacul Izvorul Muntelui continuă. Victima nu a fost găsită

Operațiunile de căutare a bărbatului dispărut în Lacul Izvorul...

FOTO. Suspect de trafic internațional de droguri arestat la Bacău

Un bărbat de 38 de ani a fost reținut...

Patru persoane au fost reținute după furtul unor baloți de fân

Patru persoane au fost reținute de polițiștii nemțeni, fiind...

VIDEO-FOTO. Accident la Săvinești

Un accident a avut loc în această după amiază,...