Universităţile din Neamţ păcălesc studenţii prin omisiune

studenti

În perioada 31.10.2013 – 08.11.2013, inspectorii Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor Neamţ au efectuat mai multe controale tematice în rândul Universităţilor care-şi desfăşoară activitate pe teritoriul judeţului Neamţ. Au fost verificate toate cele patru universităţi  ce funcţionează în baza legislaţiei de aprobare a înfiinţării instituţiilor de învăţământ superior. Universităţile privează studenţii de informaţii esenţiale. Ar fi una dintre primele concluzii care apar în raportul întocmit de inspectorii OPC Neamţ. Mai exact, “în ce priveşte informarea precontractuală a consumatorilor cu privire la serviciile universitare prestate, în vederea încheierii contractului, s-a identificat ca abatere lipsa din pliantele existente a unor  informaţii de foarte mare importanţă pentru viitorii studenţi: nu se regăsesc cuantumul şi modalităţile de plată a taxei de şcolarizare aferente anului I de studiu, precum şi a cuantumului taxei de înscriere”, se arată în comunicatul remis de OPC Neamţ. De asemenea, din categoria informaţii obligatorii ce nu trebuie să lipsească din contractele încheiate între student şi universitate:

* în cazul unei unităţi de învăţământ s-a constatat că nu era înscrisă în contract valoarea taxei de şcolarizare;

* la un articol din contract se menţionează că taxa de şcolarizare poate fi plătită integral sau semestrial, dar la un alt articol, la detalierea celei de-a doua situaţii, se precizează că achitarea se poate face în 4 (patru) tranşe anuale, ceea ce contravine cu modalitatea anunţată iniţial;

b) în cazul altei universităţi se menţionează doar taxa de şcolarizare şi nicio altă taxă din cele percepute pentru alte situaţii;

c) în alt caz se înscrie în contractul de şcolarizare şi cel de studii încheiat pentru fiecare an universitar taxa de şcolarizare, cu precizarea “cuantumul acesteia rămânând neschimbat pe durata normală a studiilor (trei ani calendaristici consecutivi). În caz contrar, unitatea şcolară poate actualiza taxa de şcolarizare cu rata inflaţiei”, dar nu menţionează în mod clar şi precis la ce situaţii se referă această prevedere;

* nu se face nicio referire la cuantumul altor taxe şi tarife percepute de universitate, cum ar fi: taxa pentru reevaluări, taxa pentru transferuri la/ de la universitatea respectivă, taxe pentru reînmatriculări;

d) în cazul altei unităţi de învăţământ nu se precizează în contractele de studiu care sunt condiţiile de reziliere ale acestora.

Pentru deficienţele constatate, inspectorii OPC Neamţ au emis 4 avertismente şi o amendă în valoare de 2.000 de lei. (I. HAGI-STAN)

Autor:

Ultima ora

Căldură mare în Moldova, în acest week-end. De luni, revin ploile!

se va afla sub un val de căldură, cu disconfort termic, iar de mâine  revin ploile. Mai întâi la munte, duminică, 21 iunie, apoi în întreaga regiune, va fi instabilitate atmosferică cu vânt și ploi repezi de vară.

FOTO Suceava Incendiu devastator la Ostra

Noapte albă pentru pompierii militari de la Gura Humorului,...

Neamț Biciclist lovit mortal în trafic, la Cotu Vameș

Vineri, 19 iunie, în jurul orei 9:20, o tânără,...

Piatra-Neamț Școala de Vară – cursurile Școlii Populare de Artă în vacanță

În perioada 29 iunie-31 iulie 2026, Centrul pentru Cultură...

A venit vacanța, pentru majoritatea elevilor!

Vineri, 19 iunie 2026, a fost ultima zi din...