Membrii Federației Sanitas vor intra în grevă de avertisment astăzi, între orele 8 și 10, pentru a atrage atenția asupra mai multor revendicări. Prim-vicepreședintele Federației Sanitas, Marius Sepi, venit la Piatra Neamț la sfârșitul săptămânii trecute, pentru alegerile din cadrul Sindicatului Sanitas Neamț, a declarat că, după greva de avertisment, va purta discuții cu reprezentanții Ministerului de Finanțe și Ministerul Sănătății pentru negocieri.
„După greva de avertisment, în zilele de 26 și 27 vom purta negocieri, dar, cel mai probabil, vom începe greva generală în 28 noiembrie. S-au tot purtat discuții, dar ca să ne întâlnim doar așa pentru a face schimb devorbe, nu își are rostul”, a declarat Marius Sepi. În Neamț, semnăturile necesare pentru declanșarea grevei generale au fost strânse încă din timpul grevei japoneze, 14-16 octombrie. Membrii Sindicatului Sanitas au anunțat că în timpul grevei de avertisment se va asigura o treime din activitatea spitalelor, vor fi asigurate urgențele astfel încât să nu fie pusă în pericol viața pacienților. Consiliul Național al Federației Sanitas a decis, la jumătatea acestei luni, organizarea unei greve de avertisment urmata de grevă generală pe termen nelimitat, începând din 28 noiembrie, Reprezentanții federației au cerut, totodată, demisia ministrului Sănătății, Eugen Nicolăescu. (M.T.)

Astăzi, grevă de avertisment în sistemul sanitar
Autor:
Categorii
- Acesti oameni care ne conduc
- ACTUALITATE
- ADMINISTRAȚIE
- Administrație Bacău
- Administrație Botoșani
- Administrație Iași
- Administrație Neamț
- Administrație Suceava
- Administrație Vaslui
- ADVERTORIAL
- AGRICULTURA
- Agricultură Bacău
- Agricultură Botoşani
- Agricultură Iaşi
- Agricultură Neamţ
- Agricultură Suceava
- Agricultură Vaslui
- Alegeri locale 2024
- Alegeri parlamentare 2016
- BACĂU
- BOTOȘANI
- COMUNICATE PRESĂ
- CULTURA
- Cultură Bacău
- Cultura Botoșani
- Cultura Iași
- Cultura Neamt
- Cultura Suceava
- Cultura Vaslui
- Economic Bacău
- Economic Botoșani
- Economic Iași
- Economic Neamț
- Economic Suceava
- Economic Vaslui
- ECONOMIE
- EDITORIAL
- EDUCATIE
- Educaţie Bacău
- Educaţie Botoşani
- Educaţie Iaşi
- Educaţie Neamţ
- Educaţie Suceava
- Educaţie Vaslui
- EVENIMENT
- FAPT DIVERS
- Featured
- Felicitari
- IAȘI
- INFRACȚIONAL
- Infracțional Bacău
- Infracțional Botoșani
- Infracțional Iași
- Infracțional Neamț
- Infracţional Suceava
- Infracțional Vaslui
- Interviu
- JUSTIŢIE
- Justiţie Bacău
- Justiţie Botoşani
- Justiţie Iaşi
- Justiţie Neamţ
- Justiţie Suceava
- Justiţie Vaslui
- NEAMȚ
- OPINII
- Pensiuni in Neamț
- POLITICA
- Politica Bacau
- Politică Botoșani
- Politica Iași
- Politica Neamț
- Politica Suceava
- Politica Vaslui
- RELIGIE
- Religie Bacău
- Religie Botoşani
- Religie Iaşi
- Religie Neamţ
- Religie Suceava
- Religie Vaslui
- SANATATE
- Sănătate Bacău
- Sănătate Botoşani
- Sănătate Iaşi
- Sănătate Neamţ
- Sănătate Suceava
- Sănătate Vaslui
- SOCIAL
- Social Bacau
- Social Botoșani
- Social Iași
- Social Neamț
- Social Suceava
- Social Vaslui
- SPORT
- Sport Bacău
- Sport Botoșani
- Sport Iași
- Sport Neamț
Mai mult

