A murit de la o palmă

ambulanta

Duminică după amiază, în jurul orei 14, în apropierea unui local din Roznov, localnicul Nicolae M. (41 ani), aflat în stare avansată de ebrietate, a fost lovit cu palma de concitadinul său, Constantin C. (29 ani). Din cauza faptului că era beat, şi în urma palmei primite, bărbatul s-a dezechilibrat  și a căzut, lovindu-se cu capul de asfalt. O ambulanță l-a transportat la Spitalul Județean Neamț, iar agresorului i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau alte violențe. După ce duminică, victima a ajuns la UPU, potrivit medicilor, cu traumatism cranio-cerebral, a fost trimis pentru operație la Secția de Neurochirurgie a SJ Neamţ. După operație, Nicolae M. a murit la Anestezie Terapie Intensivă. Rămâne ca polițiștii să facă lumină în acest caz și să stabilească cine se face vinovat de moartea roznoveanului. (M. TEODOROF)

Autor:

Ultima ora

Greva din Educație, amânată pe fondul crizei politice: doar 19,2% dintre profesori au votat pentru protest

Greva generală din învățământul preuniversitar, programată pentru 25 mai,...

Vaslui. Locuință distrusă de foc la Bârlad

Casa unui localnic din municipiul Bârlad a fost distrusă...