De anul viitor, șoferii nu vor mai putea parca în zona centrală a municipiului Roman fără să plătească. Măsura este propusă de mai mult timp de autorități, dar a fost amânată din lipsă de bani și pentru că nu s-a stabilit cine se va ocupa de gestionarea sistemului. Acum, proiectul și studiul sunt gata și, cel mai târziu din primăvară, cine parchează autoturismul lasă și o taxă, ce urmează a fi stabilită de consilierii locali. “Proiectul va fi bugetat în 2014. Pe zona Roman Mușat, din studiul efectuat reiese că avem nevoie de 18 parcometre. După ce se vor monta, acestea vor fi gestionate de societatea Urban Parc Amenajări, care va deveni funcțională din 2014, și se va ocupa de gestionarea ştrandului și a parcărilor”, a declarat Ovidiu Bojescu, administrator public al municipiului. În toamna anului trecut, trei aparate de acest fel au fost montate la Piața Centrală, încasările săptămânale fiind în jur de 22 milioane de lei, investiția fiind recuperată în mai puțin de un an. Societatea Urban Parc Amenajări (UPA) a fost constituită în urmă cu exact un an, cu un aport al municipiului Roman de 95%, iar diferența reprezentând aportul SC Municipal Locato Serv, cealaltă societate a Consiliului Local. De buna organizare și managentul UPA se vor ocupa trei consilieri locali, unul de la PDL, unul de la PSD și unul de la PNL, plus un reprezentant al Municipal Locato. (C.M.)
Categorii
- Acesti oameni care ne conduc
- ACTUALITATE
- ADMINISTRAȚIE
- Administrație Bacău
- Administrație Botoșani
- Administrație Iași
- Administrație Neamț
- Administrație Suceava
- Administrație Vaslui
- ADVERTORIAL
- AGRICULTURA
- Agricultură Bacău
- Agricultură Botoşani
- Agricultură Iaşi
- Agricultură Neamţ
- Agricultură Suceava
- Agricultură Vaslui
- Alegeri locale 2024
- Alegeri parlamentare 2016
- BACĂU
- BOTOȘANI
- COMUNICATE PRESĂ
- CULTURA
- Cultură Bacău
- Cultura Botoșani
- Cultura Iași
- Cultura Neamt
- Cultura Suceava
- Cultura Vaslui
- Economic Bacău
- Economic Botoșani
- Economic Iași
- Economic Neamț
- Economic Suceava
- Economic Vaslui
- ECONOMIE
- EDITORIAL
- EDUCATIE
- Educaţie Bacău
- Educaţie Botoşani
- Educaţie Iaşi
- Educaţie Neamţ
- Educaţie Suceava
- Educaţie Vaslui
- EVENIMENT
- FAPT DIVERS
- Featured
- Felicitari
- IAȘI
- INFRACȚIONAL
- Infracțional Bacău
- Infracțional Botoșani
- Infracțional Iași
- Infracțional Neamț
- Infracţional Suceava
- Infracțional Vaslui
- Interviu
- JUSTIŢIE
- Justiţie Bacău
- Justiţie Botoşani
- Justiţie Iaşi
- Justiţie Neamţ
- Justiţie Suceava
- Justiţie Vaslui
- NEAMȚ
- OPINII
- Pensiuni in Neamț
- POLITICA
- Politica Bacau
- Politică Botoșani
- Politica Iași
- Politica Neamț
- Politica Suceava
- Politica Vaslui
- RELIGIE
- Religie Bacău
- Religie Botoşani
- Religie Iaşi
- Religie Neamţ
- Religie Suceava
- Religie Vaslui
- SANATATE
- Sănătate Bacău
- Sănătate Botoşani
- Sănătate Iaşi
- Sănătate Neamţ
- Sănătate Suceava
- Sănătate Vaslui
- SOCIAL
- Social Bacau
- Social Botoșani
- Social Iași
- Social Neamț
- Social Suceava
- Social Vaslui
- SPORT
- Sport Bacău
- Sport Botoșani
- Sport Iași
- Sport Neamț
Mai mult



