Comuna Grumăzești așteaptă asfaltul

asfaltare drum

Drumul comunal care traversează satul Grumăzeși până aproape de limita cu comuna Ghindăoani așteaptă să fie asfaltat în totalitate. Lucrarea a fost atribuită unei firme din județul Iași, însă constructorul, după ce a întins asfaltul pe vreo 800 de metri, a dispărut din peisaj. Lucrarea respectivă ar urma să aibă 2,64 km de drum modernizat, finanțarea fiind obținută pe Măsura 3.2.2d.

„A fost asfaltat doar un segment de drum, însă constructorul a promis că săptămâna viitoare va finaliza întreaga lucrare. Nu știu dacă se va întâmpla așa, însă eu sper să se termine odată”, a declarat Constantin Matasă, primarul comunei Grumăzești.

(A.S.)

Autor:

Ultima ora

A fost stabilită prima înfățișare în procesul incendiului de la ATI

Judecătoria Piatra Neamț a stabilit data primei înfățișări în...

Piatra- Neamț. Finanțarea nerambursabilă pentru ONG -uri crește cu 20%

În ședința Consiliului Local al municipiului Piatra- Neamț de...

Primarul din Zănești, Ioan Filip, așteaptă decizia instanței: controlul judiciar, în joc

Magistrații Tribunalului Neamț vor decide pe 4 mai dacă...

1 Mai – Sărbătoarea de Armindeni

Armidenul se serba pentru odihna pământului, pentru înmulțirea turmelor...

Urs la Piatra Neamț. A fost emis mesaj RO-ALERT

„A fost semnalată prezența unui urs în Piatra Neamț,...