În noaptea de marți, 20 octombrie 2026, două persoane minore au intrat în locuința unui bărbat de 55 de ani, din comuna Urecheni, „cu scopul de a sustrage bunuri și bani, în timp ce acesta dormea în camera sa”, arată informațiile dintr-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.
Plângerea a fost făcută o zi mai târziu, de către bărbatul de 55 de ani, iar prin probatoriu au fost identificați făptașii bănuiți: 2 persoane în vârstă de 14 și 16 ani, din Urecheni.
În urma cercetărilor polițiștilor din cadrul Secției de Poliție Rurală Urecheni, a reieșit că în acea noapte, din 20 spre 21 octombrie, minorii „s-ar fi deplasat la imobilul persoanei vătămate, unde ar fi escaladat gardul și ar fi pătruns în interiorul imobilului pe o ușă care nu era asigurată, căutând bunuri și valori în mai multe camere. În momentul în care aceștia au fost surprinși de persoana vătămată, ar fi părăsit imobilul.”
A fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de furt calificat și față de minorul de 16 ani, s-a dispus „măsura reținerii, pentru 24 de ore”.


