Neamț. Un bărbat și-a incendiat propria locuință, în comuna Horia

Un incendiu a izbucnit, în această dimineață, la o locuință din comuna Horia, după ce un bărbat ar fi provocat intenționat focul. Acesta a fost găsit în stare de ebrietate, fiind ulterior transportat la o unitate medicală de specialitate, pentru evaluare psihiatrică. Alarma a fost dată la ora 09:40, printr-un apel la 112. La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Roman, alături de SVSU Horia, un echipaj SAJ și polițiști. Proprietarul s-a autoevacuat înainte de sosirea echipajelor.

Tragedie în satul Itrinești. O femeie și-a pierdut viața într-un incendiu„Incendiul s-a manifestat în interiorul unei încăperi, precum și la nivelul podului, care era inundat cu fum, existând pericolul de propagare la întreaga locuință. Pompierii au intervenit pentru localizarea și lichidarea incendiului, în urma căruia au ars obiecte de mobilier și materiale textile din interiorul încăperii, fiind afectate aproximativ 10 mp din plafonul locuinței și 10 mp din șarpanta acoperișului”, au transmis reprezentanții ISU Neamț.

Neamț. Un bărbat și-a incendiat propria locuință, în comuna HoriaCauza probabilă stabilită de pompieri este folosirea intenționată a unei surse de aprindere pentru provocarea incendiului.
Poliția a deschis dosar penal pentru distrugere. Din fericire, evenimentul nu s-a soldat cu victime.

Denisa POPA

Autor:

Popa Denisa
Popa Denisahttps://zch.ro/
Denisa Popa este reporter pe partea de eveniment și situații de urgență. Scrie pentru săptămânalul Mesagerul de Neamț și site-urile zch.ro și mesagerulneamt.ro. Este cel mai tânăr membru al echipei și o experiență în presă de un an și 6 luni. Are excelente abilități tehnice.

Ultima ora