Ultimele săptămână au fost marcate în mai multe țări europene de mișcări de protest, uneori ajungând chiar la „revolte”, ale tinerilor față de măsurile de „austeritate și militarizare” dar și privind creșterea autoritarismului și a capitalismului global.
Primul exemplu de mișcări de protest ale tinerilor s-au văzut în Serbia, unde protestele împotriva guvernului condus de Vucic au dus la organizarea de noi alegeri pe care „Lista Studenților” a reușit să le câștige. În Franța și Italia acțiunile tinerilor au ajuns, în unele cazuri, chiar la violențe. Nemulțumirile persistă și există o organizare pentru declanșarea de noi mișcări de protest.
„Youth International Strike against War” – organizație care mobilizează tinerii
„Luptați pentru viitorul nostru, nu pentru războaiele lor” – acesta este mesajul care deschide pagina „Youth International Strike against War”. Pagina care a fost apoi preluată în mai multe țări, prin organizații naționale sau regionale susține că „Lumea este în flăcări” și că tinerii împreună cu persoanele din „clasa muncitoare” plătesc pentru reînarmarea mondială.
„Lumea în care creștem este modelată de un sistem care ignoră nevoile oamenilor. Exploatarea muncitorilor, declinul climatic și războiul nu sunt eșecuri ale sistemului, ci esența capitalismului. Creșterea militarizării, autoritarismului și dezmembrarea statului bunăstării nu sunt probleme separate, ci simptome ale unei crize a capitalismului global”, precizează introducerea site-ului organizației.
Ecouri ale protestului și în România
O organizație numită Youth Strike Romania a apărut în această perioadă care vorbește despre „Protestul studeților și tinerilor din România – Ne luptăm împreună pentru viitorul nostru, nu pentru războaiele lor”. Nu apare nici o remarcă despre lideri, despre finanțarea mișcării, în schimb au un program cu prevederi extrem de radicale, un amestec de revendicări care se bat cap în cap.
Revendicările organizației sunt:
- „Stoparea militarizării și a austerității;
- Bugete mai mari pentru educație și sănătate, fără bani investiți în armament;
- Solidaritate națională și internațională împotriva imperialismului și genocidului;
- Regenerare climatică, încetarea capitalismului extractiv și distrugerii mediului;
- Schimbarea radicală a sistemului. Luptăm împotriva autoritarismului, represiunii, rasismului, patriarhatului și pentru înfrângerea extremei drepte din toate țările”.

Organizația cere un boicot studențesc în data de 20 noiembrie. Ei fac de asemenea un apel „către toate organizațiile studențești și sindicatele / orice formă de organizare a muncitorilor din țară să se alăture mișcării”.
Rămâne de văzut dacă, dincolo de sloganuri, această mișcare va avea în România genul de susținere care s-a văzut în alte țări europene. Este clar că mobilizarea este încă la început și că până pe 20 noiembrie se va vedea dacă susținerea în mediul online se va traduce și în acțiune efectivă.
Vlad Bălănescu




