Un șofer în vârstă de 46 de ani a fost depistat de polițiștii rutieri din Târgu-Neamț în timp ce conducea sub influența alcoolului un microbuz în care se aflau 19 elevi de gimnaziu și două cadre didactice.
Incidentul s-a petrecut în jurul orei 11:23, în cadrul unei acțiuni desfășurate la nivelul județului Neamț pentru verificarea legalității transportului rutier de elevi pe durata vacanței școlare.
Potrivit polițiștilor, șoferul efectua o cursă ocazională pe traseul Roman – Târgu-Neamț – Farcașa, pentru vizitarea unor obiective turistice.
Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pentru abaterea constatată, conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu o amendă de 1.946,25 lei, iar dreptul de a conduce i-a fost suspendat pentru 90 de zile.
Șoferul a fost îndepărtat imediat de la volan, iar transportul elevilor a fost preluat de o altă firmă de profil.
Polițiștii rutieri anunță că verificările vor continua pe traseele utilizate pentru excursii și tabere școlare, în scopul prevenirii incidentelor și al creșterii siguranței elevilor transportați cu mijloace auto.

