Sancțiuni drastice pentru instituțiile și funcționarii care solicită documentele emise de stat

Un proiect de lege care a fost votat de senatori prevede sancționarea cazurilor în care funcționarii sau instituțiile publice mai solicită cetățenilor celebrul dosar cu șină sau copii după acte emise de autoritățile statului. Norme care interzic acest lucru există deja, dar acestea nu au și un regim sancționator. Prin proiectul care a obținut girul senatorilor se prevăd amenzi de până la 25.000 de lei, însă votul final trebui dat de Camera Deputaților.

Sancțiuni drastice pentru instituțiile și funcționarii care solicită documentele emise de statContravențiile se constată și se sancționează de personalul cu atribuții de control și inspecție din cadrul Autorității pentru Digitalizarea României. Sesizarea faptelor se poate face de orice persoană interesată sau din oficiu. Un formular de sesizare va fi publicat pe pagina de internet a Autorității pentru Digitalizarea României. În proiect se prevede posibilitatea achitării a jumătate din amendă în termen de 16 zile, iar răspunderea se poate prescrie în termen de 6 luni. Sunt prevăzute amenzi între 1.000 și 5.000 de lei pentru  personalului unei instituții care săvârșește următoarele contravenții:

  • nerespectarea obligației de a accepta copia în format electronic după cartea de identitate, transmisă prin e-mail;
  • nerespectarea obligației de a înlocui cerința de depunere a copiilor legalizate cu certificarea conformității cu originalul de către funcționarul competent;
  • nerespectarea obligației de a accepta copia legalizată a unui document în locul originalului;
  • solicitarea de copii de pe avize sau alte documente emise de alte autorități ori instituții publice;
  • solicitarea de dosare, dosare cu șină, precum și orice alt articol sau obiect de birotică ori papetărie;
  • nerespectarea obligației de a accepta documentele în format electronic care au o semnătură electronică calificată sau avansată;
  • perceperea de taxe suplimentare pentru acoperirea costurilor articolelor sau obiectelor de birotică ori papetărie.

Sancțiuni drastice pentru instituțiile și funcționarii care solicită documentele emise de statConducătorul unei instituții poate fi sancționat cu amendă între 2.000 și 10.000 lei pentru:

  • neîndeplinirea obligației de a publica, în format electronic, pe pagina de internet proprie, cât și pe punctul de contact unic electronic, informațiile și modelele de formulare sau cereri aferente tuturor serviciilor publice furnizate;
  • neîndeplinirea obligației de a publica o adresă de e-mail pentru primirea în format electronic a copiei după cartea de identitate, pe punctul de contact unic electronic și pe pagina proprie de internet;
  • neasigurarea fotocopierii gratuite a actelor, cererilor sau formularelor;
  • neîndeplinirea obligației de a oferi metode alternative de plată a serviciilor publice furnizate contra cost;
  • neîndeplinirea obligației de a folosi cu precădere mijloacele electronice pentru comunicarea cu beneficiarii serviciilor publice;
  • neîndeplinirea obligației de a specifica pe formularele proprii durata de completare și motivul colectării informației.

Sancțiuni drastice pentru instituțiile și funcționarii care solicită documentele emise de statVor fi sancționați cu amendă de la 5.000 lei la 25.000 lei conducătorii instituțiile pentru neîndeplinirea obligației de a prevedea explicit în caietele de sarcini și în contractele aferente procedurilor de achiziție publică demarate, care includ dezvoltări de programe informatice, faptul că toate drepturile patrimoniale de autor asupra operelor create de către contractant sau membrii asocierii, aferente produsului sau serviciului livrat, se transferă către autoritatea contractantă; neîndeplinirea obligației de a-și informatiza procesele și procedurile; neîndeplinirea obligației de a-și dezvolta capacitatea de furnizare a serviciilor publice electronice. (G. S.)

Autor:

Sofronia Gabi
Sofronia Gabihttps://zch.ro/
Reporter cu experință, lucrează în presă din 1997, când a debutat la Monitorul de Neamț, de unde a plecat la momentul în care publicația nu a mai apărut. De 3 ani scrie pentru Mesagerul de Neamț și zch.ro. Este specializată pe materiale din domeniu justiței si în general pe domeniul social.

Ultima ora