Bărbatul care a provocat accidentul mortal de la Brașov în care și-a pierdut viața un tânăr pietrean (amănunte aici) a fost reținut pentru 24 de ore. Ancheta a relevat faptul că șoferul în vârstă de 50 de ani, de profesie inginer, deși știa că este bolnav și-și poate pierde cunoștința, a întrerupt tratamentul și nu a mai mers la medic.
„Astfel, din materialul probator administrat rezultă indicii potrivit cărora conducătorul auto cunoștea faptul că suferea de o afecțiune medicală cronică ce putea genera stări convulsive și pierderea stării de conștiență. De asemenea, din cercetări a rezultat că acesta ar fi întrerupt, din proprie inițiativă, cu mai mulți ani în urmă, tratamentul prescris de medicul specialist și nu ar mai fi urmat controalele medicale de specialitate.
Tot potrivit materialului probatoriu administrat până la acest moment s-a apreciat că acesta trebuia să prevadă posibilitatea apariției unei astfel de stări, dar și consecințele pe care această afecțiune le-ar putea avea în situația în care ar fi condus un autovehicul pe drumurile publice”, anunță IPJ Brașov.
Șoferul a fost pus sub acuzare pentru comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Acesta va fi prezentat procurorului de caz care va stabili dacă va prezenta suspectul la instanța de judecată cu propunere de arestare preventivă sau va aplica o altă măsură preventivă. Ancheta a relevat modul în care a avut loc tragedia. „Accidentul rutier a avut loc după ce conducătorul auto a condus autoturismul pe strada Lungă din municipiul Brașov, iar la intersecția cu bulevardul Eroilor a pierdut controlul asupra direcției de deplasare. Fără a exista un contact sau a fi determinat de un alt vehicul, a traversat insula sensului giratoriu prin spațiul verde și a continuat deplasarea pe strada Mureșenilor, unde a pătruns pe trotuarul din partea dreaptă a direcției sale de deplasare, a acroșat un stâlp metalic și, în continuare, a accidentat trei persoane care se deplasau în calitate de pietoni.
În urma accidentului rutier, două persoane și-au pierdut viața, iar o a treia persoană a fost grav rănită, leziunile suferite fiind de natură să îi pună viața în primejdie”, mai arată sursa citată.
Între timp familia tânărul ucis în accident se pregătește de înmormântarea care va avea loc în zi de mare sărbătoare, Adormirea Maicii Domnului, pe 15 august, la Biserica „Sf. Parascheva” din Piatra Neamț.
FOTO IPJ Brașov Facebook






