Compania Națională de Investiții Rutiere a atribuit, la finalul săptămânii trecute, contractul pentru supervizarea lucrărilor de proiectare și execuție pe tronsonul 2 al autostrăzii Târgu Neamț – Iași – Ungheni, câștigătoare fiind firma Tecnic Consulting Engineering România. Oferta are o valoare de 35,6 milioane lei, fără TVA, dar contractul poate fi semnat dacă nu se depun contestații în termen de 10 zile.
„Supervizorul va asigura, pe toată perioada de derulare a contractului, un management corespunzător, astfel încât să se asigure că proiectul este finalizat la timp, la valoarea stabilită prin contractul de proiectare și execuție și la un nivel superior de calitate în conformitate cu parametrii de calitate ofertați, standardele, normativele și prevederile legale în vigoare”, se arată într-un comunicat al CNIR.
Pe traseul tronsonul menționat din Autostrada Unirii urmează a fi construite 33 de poduri și pasaje, care au o lungime totală de 7,8 kilometri (cel mai lung pasaj va fi cel de peste râul Bahlui – 1130 de metri), 2 tunele și 3 noduri (Podu Iloaiei, Lețcani și la drumul de legătură cu DN 28). Lucrările n-au început pe acest sector de autostradă, firmele care au participat la licitația organizată de CNIR contestând în instanță rezultatul.
În ceea ce privește lucrările din sectoarele din Autostrada Unirii ce vor străbate Neamțul ele continuă pe unul, două sunt în fază de proiectare și este o sincopă pe altul, fiind vorba despre Pipirig – Vânători-Neamț, 19,3 kilometri. Contractul de execuție a fost câștigat, în 2025, de UMB Spedition, iar de atunci se așteaptă ordinul de începere a proiectării. Numai că el nu mai vine, cel mai probabil din cauza neavizării bugetului pentru acest an de Ministerul Transporturilor și lipsa finanțării
La celelalte trei tronsoane care străbat județul, lotul Ditrău – Grințieș, 38 de kilometri, se află în proiectare, finalizarea acestei etape fiind prevăzută în septembrie 2026. Execuția ar urma să înceapă anul viitor. Pe segmentul Grințieș – Pipirig, 31,5 kilometri, proiectarea a început în martie 2026 și va fi finalizată în mai 2027, lucrările debutând tot la anul. În ceea ce privește porțiunea Vânători-Neamț – Moțca, 29,91 kilometri, ea se află în execuție și există perspectiva ca să fie finalizată și deschisă circulației în 2027.
Dan Sofronia


