Un puternic incendiu a afectat gospodăria unui localnic din Carasa, comuna Corlățeni, județul Botoșani. Evenimentul nedorit a avut loc în zorii zilei de 12 iulie, iar pentru că flăcările au fost observate foarte târziu a ars în totalitate un adăpost de animale, un depozit de furaje, iar peste 100 de animale au murit carbonizate. După apelul la numărul unic de urgență 112 au intervenit militarii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi și un echipaj SMURD. La sosirea acestora, incendiul se manifesta generalizat la adăpostul de animale, depozitul de furaje și o anexă în care era depozitat porumb.
„Pompierii au intervenit pentru limitarea și stingerea flăcărilor, reușind să împiedice propagarea acestora la locuință, la o altă anexă din gospodărie și la proprietatea învecinată. În incendiu au murit peste 100 de păsări și trei capre. Până la sosirea echipajelor de intervenție, proprietarul a reușit să salveze doi porci. Intervenția s-a încheiat după aproximativ două ore”, anunță ISU Botoșani. Cel mai probabil incendiul a fost cauzat de un scurtcircuit electric.

FOTO ISU Botoșani
(G. S.)





