Suceava. Accident feroviar mortal

Un accident feroviar soldat cu decesul unei persoane a avut loc în dimineața de 12 iulie la o trecere la nivel cu calea ferată de pe raza localității Prelipca, din județul Suceava. Evenimentul nedorit a fost comunicat prin apel la numărul unic de urgență 112, în jurul orei 07:00, anunțându-se coliziunea dintre un tren de persoane și un autoturism. Au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul a două echipaje SAJ.

Suceava. Accident feroviar mortal

„La sosirea echipajelor, a fost identificată o victimă în afara autovehiculului. Aceasta era inconștientă, fără funcții vitale, iar personalul medical și paramedical a început să aplice manevre de resuscitare. Din nefericire, victima, un bărbat în vârstă de 47 de ani, nu a răspuns protocolului medical și a fost declarată decedată”, anunță ISU Suceava. Polițiștii rutieri vor investiga cauzele și condițiile în care a avut loc tragedia.

Suceava. Accident feroviar mortal

Autor:

Sofronia Gabi
Sofronia Gabihttps://zch.ro/
Reporter cu experință, lucrează în presă din 1997, când a debutat la Monitorul de Neamț, de unde a plecat la momentul în care publicația nu a mai apărut. De 3 ani scrie pentru Mesagerul de Neamț și zch.ro. Este specializată pe materiale din domeniu justiței si în general pe domeniul social.

Ultima ora