Video. Iași – copil de 12 ani înecat într-un iaz

Un copil în vârstă de 12 ani și-a pierdut viața pe 1 iulie după ce a mers la scăldat într-un iaz din localitatea Mădârjac. Apelul pentru ajutor prin numărul unic de urgență 112 a fost înregistrat în dispeceratul ISU Iași spre seară, când un cetățean a anunțat un copil în vârstă de aproximativ 12 ani a intrat în apa unui iaz, s-a scufundat și nu a mai ieșit la suprafață. La locul evenimentului au intervenit echipaje specializate cu două bărci de salvare, două autospeciale de primă intervenție și comandă, o ambulanță de prim ajutor calificat, echipajul de terapie intensivă mobilă, dar și elicopterul SMURD, precum și autospeciala pentru intervenții cu trei scafandri.

La ora 19:46, copilul a fost identificat și extras din apă de către echipele de intervenție. Victima, un minor în vârstă de 12 ani, a fost scoasă din iaz în stare de inconștiență și a fost preluată imediat de echipajele medicale de terapie intensivă mobilă (TIM) și de echipajul SMURD, care au efectuat manevre de resuscitare la fața locului”, conform ISU Iași.

În ciuda eforturilor depuse de echipajele medicale aflate la fața locului, minorul nu a răspuns la manevrele de resuscitare, fiind declarat decesul. ISU Iași reamintește cetățenilor să manifeste maximă prudență în apropierea cursurilor și acumulărilor de apă, să evite scăldatul în locuri neamenajate și nesupravegheate și să nu lase niciodată copiii în apropierea apei fără supravegherea permanentă a unui adult. Reamintim că în urmă cu doar două zile, în județul Bacă, un tânăr de 16 ani și-a pierdut viața după ce a intrat să se scalde în apele râului Siret (amănunte puteți citi aici  ).

FOTO – VIDEO ISU Iași

Autor:

Sofronia Gabihttps://zch.ro/
Reporter cu experință, lucrează în presă din 1997, când a debutat la Monitorul de Neamț, de unde a plecat la momentul în care publicația nu a mai apărut. De 3 ani scrie pentru Mesagerul de Neamț și zch.ro. Este specializată pe materiale din domeniu justiței si în general pe domeniul social.

Ultima ora

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...