Un tânăr polițist, în vârstă de doar 29 de ani, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț a fost găsit decedat în locuință astăzi, 25 iunie.
Verificarea s-a realizat după ce el nu s-a prezentat la muncă.
„Tânărul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamț, pentru efectuarea necropsiei și stabilirii cauzei decesului.
Continuăm cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă”, precizează un comunicat al IPJ Neamț.
Z.C.



