Pe 25 iunie se dă startul manifestărilor ocazionate de Piatra Fest 2026 – Zilele Municipiului Piatra Neamț. Timp de patru zile, până duminică, 28 iunie, orașul va fi în sărbătoare, cu activități pentru toate vârstele și toate gusturile, dar și acțiuni culturale și de cinstire a memoriei înaintașilor. Pietrenii sunt invitați să se bucure de atmosfera de vacanță și de multitudinea de spectacole care vor avea loc în aer liber, la kilometrul zero al municipiului.
Programul zilei de 25 iunie
Ora 17:00 — Moment special dedicat memoriei marelui primar Nicu Albu, prin dezvelirea stelei sale pe Aleea Personalităților din Piatra Neamț. Gestul vine ca o recunoaștere a contribuției uneia dintre figurile marcante ale istoriei orașului.
Ora 17:30 — Pe scena din Piața Ștefan cel Mare vor evolua artiștii din cadrul ansamblului „Comorile Neamțului”.
Ora 18:00 — Premierea tinerilor cu cele mai bune rezultate școlare: olimpici, șefi de promoție și tineri care s-au clasat pe locuri fruntașe la concursuri naționale și internaționale.
Ora 19:00 — Premierea „Cuplurilor de Aur”, a familiilor care au împlinit 50 de ani de căsnicie. Gala Generațiilor va fi completată de momente muzicale susținute de elevii Liceului de Arte „Victor Brauner”.



