5 – 1 pentru Bolojan în Regiunea de Nord-Est. Singurul președinte PNL din regiune care l-a susținut pe Veștea: Valeriu Iftime (Botoșani)

Ședința BPN care a zguduit PNL a găsit președinții de organizații din Regiunea de Nord-Est în majoritate alături de președintele Ilie Bolojan. Din cele șase județe, doar Botoșaniul, prin vocea președintelui Valeriu Iftime, s-a poziționat în sprijinul premierului desemnat Adrian Veștea.

Luni seară, liderii PNL au votat cu 41 pentru, 13 împotrivă și 2 abțineri ca parlamentarii liberali să nu voteze guvernul Veștea, iar partidul i-a cerut premierului desemnat să-și depună mandatul până marți dimineață la ora 10. Cei care nu se conformează riscă excluderea.

În Regiunea de Nord-Est, raportul de forțe a fost net favorabil președintelui PNL.

Iași, prin președintele Alexandru Moraru, a avut una dintre cele mai dure intervenții din ședință, calificând nominalizarea drept „o jignire” și acuzând că „președintele a atentat la PNL”. Bacău, prin Mircea Fechet, a votat în linia conducerii centrale, iar Neamț s-a alăturat, de asemenea, poziției lui Bolojan. ”Consultările cu colegi primari și aleși locali liberali din Suceava au confirmat ceea ce se vede în întreaga țară: Ilie Bolojan este liderul în care liberalii au încredere pentru a continua reformele”, a declarat Angelica Fădor, președintele PNL Suceava,

Botoșani, în schimb, a fost excepția. Președintele organizației, Valeriu Iftime, a luat cuvântul pentru a-l susține pe Adrian Veștea, argumentând că acesta „a avut același parcurs ca domnul Bolojan” și că este benefică intrarea la guvernare.

PNL rămâne, cel puțin la nivel declarativ, pe poziția de a nu susține guvernul Veștea și de a cere președintelui Nicușor Dan reluarea consultărilor. Rămâne de văzut dacă în zilele următoare apar fisuri în unitatea de moment a partidului și dacă votul din Parlament va confirma sau nu decizia BPN.

Valentin Bălănescu

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Minor lovit de un microbuz școlar în Țibucani

Un minor în vârstă de 10 ani a ajuns...

O zi din Botoșani, prin ochii Poliției: rețineri, violență domestică și controale rutiere

Jurnalul faptelor petrecute pe 15 iunie 2026, relatat de...

Vara vine în Moldova: căldură dar și ploi!

O vară aproape subecuatorială ca pe Amazon se profilează...