Suceava. Accident cu doi răniți în centrul municipiului 

O coliziune între două autoturisme, s-a produs în cursul nopții trecute, 30 spre 31 mai 2026, pe bulevardul Sofia Vicoveanca din municipiul Suceava. În urma impactului, două persoane, un bărbat și o femeie au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportați la spital.

Suceava. Accident cu doi răniți în centrul municipiului 

„Au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Suceava, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2, cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ). În urma evenimentului rutier, un bărbat și o femeie au fost transportați la spital pentru investigații suplimentare și acordarea tratamentului de specialitate”, a transmis ISU Suceava.

(A.C.)

Imagini: ISU Suceava

Autor:

Sofronia Gabihttps://zch.ro/
Reporter cu experință, lucrează în presă din 1997, când a debutat la Monitorul de Neamț, de unde a plecat la momentul în care publicația nu a mai apărut. De 3 ani scrie pentru Mesagerul de Neamț și zch.ro. Este specializată pe materiale din domeniu justiței si în general pe domeniul social.

Ultima ora

„Tărâmul Copiilor” se amână pentru weekendul viitor, 6 și 7 iunie

Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, „Tărâmul Copiilor” din Piatra-Neamț...

FOTO. CS Delmadi Piatra-Neamț, rezultate remarcabile la Vrancea Splash Cup 2026: 50 de medalii și două trofee individuale

Clubul Sportiv Delmadi Piatra-Neamț a reprezentat cu cinste municipiul...

Iași. Arestați pentru trafic de droguri 

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată...

Tradiții creștine: Rusaliile și Moșii de Vară

La zece zile după Înălțarea lui Hristos, respectiv la...

„Tărâmul Copiilor” se amână pentru weekendul viitor, 6 și 7 iunie

Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, „Tărâmul Copiilor” din Piatra-Neamț...

Iași. Arestați pentru trafic de droguri 

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată...

Tradiții creștine: Rusaliile și Moșii de Vară

La zece zile după Înălțarea lui Hristos, respectiv la...

Video. Botoșani. „Blue Guardians” intervin la un jaf bancar!

"În urma unui jaf asupra unei unități bancare, comis...

Foto. Iași. Un autoturism a ars ca o torță în municipiul Iași

Un scurtcircuit electric produs de la un conductor defect,...

Când se achită pensiile în luna iunie

Pensiile vin cu o zi mai târziu în luna...