Completarea stagiului de cotizare pentru pensie, prin cumpărarea vechimii va costa mai mult de la jumătatea acestui an. Măsura vine în contextul majorării salariului minim brut pe economie, în funcție de care se calculează valoarea contribuției minime datorate către sistemul public de pensii. Cum salariul minim crește de la 1 iulie, și contribuția pentru întregirea vechimii va fi mai mare. Vor fi influențate nu doar contractele care se vor încheia de la data de 1 iulie încolo, ci și cele aflate în derulare, iar în cazul în care contribuția a fost achitată în avans până la finalul lui 2026, se va face o recalculare.
Normele legale în vigoare stabilesc că minimul de plată se calculează ca 25% din salariul minim brut pe economie. Până la data de 1 iulie indicatorul este stabilit la 4.050 de lei/lună, deci contribuția lunară minimă care trebuie achitată în cazul celor care cumpără vechime este de 1.012,50 lei lunar sau 12.150 de lei pentru un an. De la 1 iulie salariul minim brut pe țară crește la 4.325 lei lunar, astfel că procentul de 25% se aplică pe această bază. În acest fel, contribuția lunară pentru cumpărarea vechimii depășește cu puțin 1.081 de lei, rotunjit la 1.082 lei iar pentru un an de pensie doritorii trebuie să scoată din buzunar aproape 13.000 lei, mai exact 12.975 lei.
Legea permite că persoanele care vor să-și completeze stagiul de cotizare în sistemul public de pensii pot încheia un contract de asigurare socială facultativă cu casa de pensii în raza căreia îți au domiciliul. Se pot achita contribuții pentru perioade de la o lună până la cel mult 6 ani. Sunt eligibile persoanele care nu au un loc de muncă, cele care sunt plecate în străinătate dar vor să aibă pensie și în România, cei care nu au stagiul minim de cotizare prevăzut de lege, de 15 ani, ori aceia care vor să-și crească punctajul și valoarea viitoarei pensii. (G. S.)


