Jandarmii nemțeni, mobilizați pentru activitățile de Ziua Eroilor și Sfinții Împărați Constantin și Elena

Cu prilejul sărbătoririi Zilei Eroilor, marcată concomitent cu sărbătorile ortodoxe ale Înălțării Domnului și Sfinților Împărați Constantin și Elena, efectivele Jandarmeriei Neamț vor desfășura misiuni specifice pentru asigurarea ordinii și siguranței publice pe timpul manifestărilor religioase, ceremoniilor militare, activităților comemorative, cultural-artistice și promoționale organizate pe raza județului Neamț.

În data de 21.05.2026, jandarmii vor fi prezenți în proximitatea Mănăstirii Neamț, în zonele în care sunt organizate ceremonii oficiale în municipiile Piatra-Neamț, Roman și orașul Târgu Neamț, precum și la Bâlciul Anual din Târgu Neamț, având ca principal obiectiv desfășurarea acestor manifestări publice în condiții de siguranță pentru toți participanții”, anunță Jandarmeria Neamț.

Pentru prevenirea incidentelor și menținerea unui climat de ordine publică, jandarmii recomandă cetățenilor:

  • să respecte măsurile stabilite de organizatori și indicațiile forțelor de ordine;
  • să manifeste răbdare și responsabilitate pe timpul desfășurării evenimentelor;
  • să evite implicarea în conflicte sau acțiuni care pot tulbura ordinea publică;
  • să supravegheze cu atenție copiii și bunurile personale;
  • să utilizeze căile de acces și evacuare indicate și să evite aglomerarea zonelor de desfășurare a activităților;
  • să solicite sprijinul jandarmilor aflați în dispozitiv ori de câte ori situația o impune.

FOTO: Jandarmeria Neamț

Autor:

Sofronia Gabihttps://zch.ro/
Reporter cu experință, lucrează în presă din 1997, când a debutat la Monitorul de Neamț, de unde a plecat la momentul în care publicația nu a mai apărut. De 3 ani scrie pentru Mesagerul de Neamț și zch.ro. Este specializată pe materiale din domeniu justiței si în general pe domeniul social.

Ultima ora

Neamț. 7,25 m³ de lemn de fag pentru foc, în valoare de 1.906 lei, „indisponibilizat de polițiști”

Existând „suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în avizele de însoțire”, s-a cerut ajutorul lucrătorilor Ocolului Silvic Borca, pentru a inventaria cantitatea de lemn de fag transportată, potrivit informațiilor oferite de un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.

Culoar climatic din Piatra Neamț murdărit cu „slime” de un copil

Culoarele climatice inteligente au apărut în Piatra Neamț în ultimele săptămâni și au fost menite să ofere trecătorilor posibilitatea de a se răcori cu ajutorul apei pulverizate, când temperatura exterioară atinge 27 grade Celsius. Unul dintre acestea a fost instalat în zona Spitalului Județean Neamț și, conform unui comunicat al Primăriei Piatra Neamț, a fost vandalizat miercuri, 2 septembrie.