Bacău. Bărbat mort după ce a fost prins sub un mal de pământ surpat

Un bărbat și-a pierdut viața, vineri după-amiază, 3 aprilie, în comuna Orbeni, județul Bacău, după ce un mal de pământ s-a surpat peste el în timp ce efectua lucrări de săpături.

Potrivit ISU Bacău, pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău au intervenit cu mai multe autospeciale, printre care una de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, un container multirisc, o autospecială de primă intervenție și comandă, dar și un sistem special pentru stabilizarea malurilor.

La acțiune au participat și reprezentanți ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Bacău.

Echipele de intervenție au reușit să extragă victima de sub pământ, însă, din păcate, aceasta nu mai prezenta semne vitale. Medicii au constatat că rănile suferite erau incompatibile cu viața.

Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate în ce condiții s-a produs tragedia.

Foto: ISU Bacău

Autor:

Popa Denisahttps://zch.ro/
Denisa Popa este reporter pe partea de eveniment și situații de urgență. Scrie pentru săptămânalul Mesagerul de Neamț și site-urile zch.ro și mesagerulneamt.ro. Este cel mai tânăr membru al echipei și o experiență în presă de un an și 6 luni. Are excelente abilități tehnice.

Ultima ora

Neamț. ROADPOL Safety Days: 330 de sancțiuni aplicate și 28 de permise reținute

Poliția Rutieră a aplicat 330 de sancțiuni contravenționale, în...

Neamț. Accident din neatenție la Roman – un bărbat a fost transportat la spital

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane,...

Botoșani. Șase percheziții într-un dosar de proxenetism. Trei persoane au fost duse la audieri

Polițiștii botoșăneni au efectuat, miercuri dimineață, 23 septembrie, șase...

VIDEO-FOTO. Prima ninsoare din 2026 pe Ceahlău

Iarna și-a intrat deplin în drepturi pe Ceahlău chiar...

Suceava. Locuință distrusă de la o țigară

Locuința unei familii din Suceava, cartierul Burdujeni, a fost...