Două persoane au ajuns la spital în urma unui accident produs, în dimineața de 1 aprilie, pe un drum din localitatea Frumușica, județul Botoșani.
Potrivit informațiilor transmise de ISU Botoșani, în eveniment a fost implicat un singur autoturism, care s-a răsturnat pe o parte. La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
Salvatorii au constatat că nu existau persoane încarcerate, însă două femei, în vârstă de 63 și 72 de ani, au suferit răni și au avut nevoie de îngrijiri medicale. Acestea au fost preluate de echipajul medical și transportate la spital pentru investigații și tratament de specialitate.
Foto: ISU Botoșani



