Energie verde pentru Bălțătești: 68 de gospodării vor primi panouri fotovoltaice gratuite

Energie verde pentru Bălțătești: 68 de gospodării vor primi panouri fotovoltaice gratuiteLocuitorii comunei Bălțătești primesc vești importante în această primăvară. Un proiect finanțat din fonduri europene, aprobat în luna martie, va permite instalarea gratuită de panouri fotovoltaice și baterii de stocare pentru 68 de gospodării din comună.

Investiția, acoperită integral din finanțare europeană, reprezintă primul pas dintr-un program mai amplu de modernizare energetică la nivel local.

Potrivit primarului Radu Răducu, acesta este doar începutul: „Cele 68 de gospodării incluse în această etapă reprezintă primul lot al proiectului, iar în perioada următoare, odată cu obținerea unor noi finanțări, proiectul va continua și tot mai multe familii din comună vor beneficia de aceste sisteme moderne.”

Lucrările de montaj vor fi realizate de o firmă specializată în domeniul energiei regenerabile, SC LUCRIS SERV SRL, urmând ca beneficiarii să se bucure de multiple avantaje: reducerea costurilor la energie, creșterea independenței energetice și un impact pozitiv asupra mediului.

C.T.S.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Proiectil descoperit într-o gospodărie din Lunca, Vânători- Neamț

Un gospodar din satul Lunca, comuna Vânători -Neamț, care...

Tragedie la Bozieni

Vineri, 1 Mai 2026, în jurul orei 09:15, în...

A fost stabilită prima înfățișare în procesul incendiului de la ATI

Judecătoria Piatra Neamț a stabilit data primei înfățișări în...

Proiectil descoperit într-o gospodărie din Lunca, Vânători- Neamț

Un gospodar din satul Lunca, comuna Vânători -Neamț, care...

Tragedie la Bozieni

Vineri, 1 Mai 2026, în jurul orei 09:15, în...

A fost stabilită prima înfățișare în procesul incendiului de la ATI

Judecătoria Piatra Neamț a stabilit data primei înfățișări în...

Piatra- Neamț. Finanțarea nerambursabilă pentru ONG -uri crește cu 20%

În ședința Consiliului Local al municipiului Piatra- Neamț de...

1 Mai – Sărbătoarea de Armindeni

Armidenul se serba pentru odihna pământului, pentru înmulțirea turmelor...