Complexul Muzeal Național Neamț găzduiește expoziția intitulată generic „Jandarmeria Română 1850 – 2020”. Vernisajul a avut loc pe 24 ianuarie, de Ziua Unirii Principatelor Române, iar publicul larg este așteptat până pe 29 martie, de marți până duminică, în intervalul orar 09:00 – 17:00. „Evenimentul a adus în atenția publicului parcursul istoric al instituției noastre, aflate de peste 170 de ani în slujba cetățeanului. Expoziția a ajuns la Piatra-Neamț după un traseu remarcabil, marcând cea de-a 29-a prezentare de la debutul proiectului. Până în prezent, aceasta a fost găzduită de peste 27 de muzee din întreaga țară, bucurându-se de un interes constant din partea publicului”, anunță Inspectoratul de Jandarmi Județean Neamț.
Eveniment este rezultatul unei colaborări de prestigiu între mai multe instituții între care Complexul Muzeal Național Neamț, Muzeul Național de Istorie a României, Muzeul Casa Mureșenilor Brașov, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Asociația Romilitaria și Inspectoratul de Jandarmi Județean Neamț. Cei care au curiozitatea să treacă pragul expoziției pot admira piese de patrimoniu, documente, fotografii, distincții, replici de uniforme istorice, precum și obiecte ce reflectă contribuția jandarmilor nemțeni, inclusiv a celor care au participat la misiuni internaționale în Afganistan. „Mulțumim instituțiilor partenere pentru sprijin și pentru contribuția la păstrarea și promovarea istoriei Jandarmeriei Române”, transmite Jandarmeria Neamț.
FOTO Jandarmeria Neamț



