Autobuz ieșit de pe carosabil la Târpești, după ce a lovit un stâlp și gardul unei gospodării

Un accident rutier s-a produs marți dimineață, în jurul orei 06:50, în satul Târpești, comuna Petricani. Un autobuz în care se aflau șoferul și cinci pasageri a părăsit partea carosabilă și a lovit un stâlp de electricitate și gardul unei gospodării.

La fața locului au intervenit echipaje de la SVSU Petricani, Detașamentul de pompieri Târgu-Neamț și IPJ Neamț. La sosirea pompierilor, în autobuz nu se mai afla nicio persoană, iar conducătorul auto nu a necesitat îngrijiri medicale.

Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, având în vedere avarierea stâlpului de electricitate. De asemenea, un echipaj al operatorului de distribuție a energiei electrice a fost chemat pentru remedierea defecțiunilor produse în urma impactului.

 

Autobuz ieșit de pe carosabil la Târpești, după ce a lovit un stâlp și gardul unei gospodării

Foto: ISU Neamț

Autor:

Popa Denisa
Popa Denisahttps://zch.ro/
Denisa Popa este reporter pe partea de eveniment și situații de urgență. Scrie pentru săptămânalul Mesagerul de Neamț și site-urile zch.ro și mesagerulneamt.ro. Este cel mai tânăr membru al echipei și o experiență în presă de un an și 6 luni. Are excelente abilități tehnice.

Ultima ora